Cum o cheamă, de fapt, pe Angela Similea. Puțini știu care e numele ei complet

Badea Violeta 19.07.2022, 07:52

Angela Similea este, fără dar și poate, una dintre cele mai cunoscute și iubite cântărețe de muzică ușoară de la noi din țară. În ultima vreme, celebra artistă a preferat să se retragă din lumina reflectoarelor, drept dovadă nu a mai fost văzută de mult timp în public. Cu toate astea, cei care o admiră nu au uitat-o. Deși este extrem de îndrăgita, nu mulți știu cum o cheamă în buletin pe Angela Similea. Află care e numele ei complet!

Care este numele complet al Angelei Similea. Ce scrie în buletinul artistei

Angela Similea nu mai  are nevoie de niciun fel de introducere. Este de departe una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, având o carieră de succes remarcabilă. Cu toate astea, nu mulți știu care este numele complet al artistei.

Angela Similea s-a făcut remarcată odată cu obținerea premiului II de la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”. Se întâmpla în anul 1970 când a obținut Cerbul de Argint pentru interpretarea cântecelor „După noapte, vine zi” și „Amurgul”. Ulterior, artista apare și pe micul ecran, fiind invitată la emisiunea-concurs Emoții în premieră cu melodiile „Așa ești tu” și „Guantanamera”.

De atunci, solista a tot evoluat și a lansat hit după hit. Amintim de celebrele „Să mori de dragoste rănită”, „Ultimul tramvai” sau „Nu-mi lua iubirea”. Însă, în ciuda faptului că a avut parte de o carieră impecabilă și oamenii au iubit-o și încă o iubesc, puțină lume știe, de fapt, care este numele complet al cântăreței.

Ei bine, artista are două prenume. Cel pe care îl cunoaște toată lumea „Angela” și încă unul. Este vorba de „Ioana”. Așadar, numele complet al cântăreței este Ioana Angela Similea.

Angela Similea 

Angela Similea, surpriză pentru admiratorii săi. Artista lansează o melodie împreună cu Ovidiu Komornyik

În vârstă de 76 de ani, Angela Similea este extrem de energică și pregătește o surpriză uriașă pe fanii săi. Celebra cântăreață va lansa o melodie cu Ovidiu Komornyik.

Așadar, Angela Similea revine în muzică, în toamnă, cu o piesă înregistrată alături de artist, chiar în studioul lui de înregistrări. Cei doi au mai colaborat și în trecut. Atunci când au lucrat la câteva melodii pentru renumitul album „Lumea mea”.

De asemenea, Angela Similea și Ovidiu Komornyik au înregistrat împreună cu mai mulți artiști o melodie dedicată refugiaților din Ucraina, numită „Nu omorâți iubirea (cântec pentru pace)”.

Citește și Angela Similea, ajutată de Ovidiu Komornic în timpul şederii în România. Ce face artistul pentru îndrăgita cântăreaţă EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...