Cum faci cel mai bun aluat de pizza. S-au aflat secretele bucătarilor iscusiți

Badea Violeta 15.07.2021, 20:48
Cum faci cel mai bun aluat de pizza. S-au aflat secretele bucătarilor iscusiți

Pizza este unul dintre cele mai apreciate preparate din țara noastră. De cele mai multe ori nu avem răbdare să gătim acasă și preferăm să o servim la restaurant. Marii bucătari spun că pizza este extrem de simplu de preparat, dar totul depinde de aluat. Iată cum faci cel mai bun aluat de pizza. S-au aflat secretele bucătarilor iscusiți!

Cum faci cel mai bun aluat de pizza

Fie că vorbim de o pizza margherita, o pizza quattro formaggi sau o pizza cu fructe de mare, orice variantă vei alege trebuie să prepari mai întâi aluatul. Cine nu iubește o pizza delicioasă, aromată, mai ales dacă este proaspăt scoasă de la cuptor? Ei bine, bucătarii iscusiți sunt gata să-ți dezvăluie care sunt secretele pentru a te bucura de gustul ei delicios, chiar la tine acasă.

Iată cum prepari rapid aluatul de pizza, specialiștii spun că este foarte important ca acesta să stea la dospit. Preparatul este ușor de făcut, este la îndemâna oricui, iar rezultate garantate doar dacă respectăm câțiva pași simpli. Bucătarii spun că trebuie să ne alegem cu grijă ingredientele.

Primul pas este acela de alege făina tip 650, deoarece este cel mai puțin rafinată și își păstrează majoritatea proprietăţi nutritive. În plus, acest tip de făină are o cantitate mai mare de proteine, inclusiv un conţinut mai ridicat de gluten.

Cum faci cel mai bun aluat de pizza
Cum faci cel mai bun aluat de pizza

Ingrediente

  • un kg de făină
  • 500 ml de apă
  • 25 de g de sare
  • 15 g de drojdie proaspătă
  • o linguriţă de zahă

Mod de preparare

Primul pas este acela de a cântări ingredientele, cantitatea de apă folosită este foarte importantă pentru că asigură hidratarea aluatului. Un alt pas important este acela de frământa cât mai bine coca, deoarece este nevoie ca glutenul să se dezvolte şi aluatul să devină cât mai elastic.

Profesioniștii din Italia manevrează foarte bine aluatul și nu-l rup, deoarece este foarte elastic și se frământă mult mai bine. O altă etapă importantă este dospirea. Marii bucătari preferă dospirea la rece pentru 24 de ore, deoarece la temperatura de patru grade Celsius, drojdia începe alt proces. Acestea fiind spuse, iată ce ai de făcut.

Amestecă drojia cu zahărul, două linguri de făină și 200 ml de apă călduță. După ce s-a omogenizat, vasul se ține într-un loc cald pentru 15 minute. Într-un bol se adaugă sarea în făină, peste care se adaugă maiaua și 300 ml de apă. Se amestecă cu o lingură, apoi se pune pe masă și se frământă bine. Aluatul trebuie să fie elastic și ușor de manevrat.

După ce este bine frământat, se lasă la crescut, apoi se ține la rece pentru 24 de ore. A doua zi, aluatul se împarte în trei sau patru părți egale, în funcție de cât de gros se preferă a fi blatul. Spor la treabă și poftă bună!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...