Cum au încercat oamenii lui Emi Pian să-l înșele pe antrenorul secolului în România. Ce s-a întâmplat până la urmă

Marian Cărăvan 10.08.2020, 10:54
Cum au încercat oamenii lui Emi Pian să-l înșele pe antrenorul secolului în România. Ce s-a întâmplat până la urmă

Uciderea lui Emi Pian a făcut să se vorbească din nou despre clanul Duduianu, la cote de neimaginat în urmă cu doar câteva zile. Au apărut tot felul de povești, unele deja uitate și care au legătură cu lumea sportului. Chiar cu un personaj important.

Antrenorului secolului 20, la un pas să fie înșelat de oamenii lui Emi Pian

Printre victimele clanului Duduianu era să se numere și unul dintre cei mai tari antrenori de fotbal din România, fost selecționer al naționalei. Anghel Iordănescu era în pericol să piardă o sumă importantă în 2006, atunci când a intrat în contact cu membri ai temutei grupări, intenția sa fiind însă una cât se poate de onestă, aceea de a achiziționa o casă. Cel ce avea să fie desemnat antrenorul secolului XX voia să cumpere o casă în zona Pieței Charles De Gaulle, unde prețurile imobilelor sunt destul de mari și nu sunt accesibile tuturor.

Anghel Iordănescu strânsese deja o mică avere din fotbal, astfel că achiziționarea unei case din punct de vedere al banilor nu era o problemă. Problema a apărut abia după ce pe fir au intrat cei din clanul Duduianu, prezentați lui Anghel Iordănescu de către un agent imobiliar. Toate bune și frumoase, s-a bătut palma pentru suma de 375.000 de euro, însă nu știa în ce pericol se afla. L-a salvat însă notarul, care a observat că e ceva în neregulă cu actele casei și l-a atenționat pe antrenor. Se pare că aceia care voiau să-i vândă casa închiriaseră de fapt imobilul, iar actele prezentate ca fiind originale erau de fapt niște copii.

Cum au încercat oamenii lui Emi Pian să-l înșele pe antrenorul secolului în România. Ce s-a întâmplat până la urmă
Cum au încercat oamenii lui Emi Pian să-l înșele pe antrenorul secolului în România. Ce s-a întâmplat până la urmă

Anghel Iordănescu, citat ca martor la Tribunalul București

La începutul anului 2014, la aproape opt ani de la nefericita întâmplare, Anghel Iordănescu a fost audiat la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune. Fostul selecţioner a dat declaraţii în calitate de martor, într-un dosar de înşelăciune ale cărui fapte s-au petrecut în 2006, atunci când intenționa să achizționeze o casă. Antrenorul care a calificat naționala României la Mondialul din SUA, unde „tricolorii” au realizat cea mai mare performanță din istorie, a scăpat ca prin urechile acului de o înșelăciune de proporții. Nimeni nu mai încercase să-l țepuiască până atunci.

Potrivit informațiilor de atunci, Anghel Iordănescu a cunoscut un agent imobiliar, Emanuel Negruţiu, care i-a propus o casă în zona Charles de Gaulle. Abia la notar a aflat faptul că imobilul nu are toate actele în regulă şi că fusese luat cu acte false de Nicolae Dumitraşcu (zis „Amar”), din clanul Dudduienilor, unul dintre oamenii arestaţi în dosarul hoţilor maşinii lui Gigi Becali, un alt moment ce a făcut vâlvă acum câțiva ani.

„Eu nu-mi amintesc foarte bine. Ştiu că am văzut casa, voiam s-o cumpăr însă am dat înapoi pentru că notarul mi-a atras atenţia că e ceva în neregulă cu actele”, ar fi declarat Anghel Iordănescu în fața magistraților, conform libertatea.ro.

În același dosar a fost audiat și fiul fostului selecționer, Edi Iordănescu.

Maestru emerit al sportului, antrenor emerit şi general al Armatei Române, Anghel Iordănescu a fost desemnat oficial „cel mai bun antrenor român al secolului XX”.

Urmăriți Impact.ro și pe