Cum arată vila pe cale de a deveni cea mai scumpă locuință din lume. Ce o face atât de specială

Ana Anitoiu, Daria Petrescu 26.10.2021, 17:24
Cum arată vila pe cale de a deveni cea mai scumpă locuință din lume. Ce o face atât de specială

O vilă din Italia ar putea deveni în curând cea mai scumpă locuință din lume. Va fi scoasă la licitație pentru 500 de milioane de euro. Un detaliu ce nu poate fi bănuit de cei care o privesc din exterior o face să fie unică.

Motivul pentru care vila din Italia ar putea deveni cea mai scumpă locuință din lume

Clădirea se află în Roma, în apropiere de Via Veneto din centrul oraşului, și este încojurată de ziduri înalte. Ea a făcut parte din reședința cardinalului Francesco Maria Del Monte, care și-a dorit ceva deosebit în laboratorul său de alchimie din Casino di Villa Boncompagni Ludovisi, locuință cunoscută și ca ”Vila Aurora”, astfel că a dat o comandă specială în sezonul al XVI-lea.

Datorită lui, acum vila conține singura pictură murală ce a fost creată de maestrul italian Caravaggio. Lucrarea unică acoperă 2,75 de metri pătraţi dintr-un tavan şi îi înfăţişează pe Jupiter, Neptun şi Pluto.

Cum arata vila pe cale de a deveni cea mai scumpa locuinta din lume. Ce o face atat de speciala
Pictura murala unica facuta de Caravaggio

”Del Monte a cumpărat proprietatea pe care a restructurat-o înainte de a-i comanda lui Caravaggio să picteze fresca în laboratorul lui, care era o încăpere foarte mică.

Este o lucrare extraordinară pentru care a fost greu de stabilit un preţ, având în vedere că este singura pictură murală realizată vreodată de Caravaggio, astfel că nu am avut cu ce să o comparăm”, a explicat un profesor de istorie la Universitatea Sapienza din Roma, Alessandro Zuccari, care a supavegheat estimarea muralului

Profesorul a evaluat pictura murală ce a fost creată de italianul Michelangelo Merisi da Caravaggio pe vremea când el avea în jur de 20 de ani la 310 milioane de euro.

Când va fi scoasă la licitație vila

Toată proprietatea va fi scoasă la licitație la data de 18 ianuarie. Prețul de pornire va fi de 471 de milioane de euro. În afară de cerebrul mural aflat într-una dintre încăperi, celelalte camere ale casei conțin fresce realizate de pictorul baroc Guercinp, comandate de familia nobilă Ludovisi, care avea legături strânse cu papalitatea şi care a cumpărat proprietatea de la Del Monte.

”Sunt şi alte camere decorate spectaculos, dar cele mai importante lucrări sunt făcute de Caravaggio şi Guercino. Este un loc unic în lume”, a mai spus profesorul Alessandro Zuccari.

Vânzarea vilei va avea loc în urma unei lungi dispute referitoare la moștenirea ei, după ce în anul 2018 a murit prințul Nicolò Boncompagni Ludovisi. În clădire există și multe antichități, în ciuda faptului că zeci de statui vechi au fost cumpărate de statul italian, iar în prezent sunt găzduite de Muzeul Naţional al Romei.

Cea mai scumpă locuință din lume, protejată de Ministerul Italian al Culturii

Clădirea ce ar putea deveni în curând cea mai scumpă locuință din lume este protejată de Ministerul Culturii din Italia. Astfel, imediat ce o ofertă este agreată la licitație, statul italian va avea șansa să cumpere proprietatea la același preț. Însă, conform profesorului, problema va fi capacitatea acestuia de a plăti respectiva sumă.

Totodată, noul proprietar al clădirii din Italia va fi nevoit să cheltuie încă 11 milioane de euro ca să o restaureze. Până în anul 2019, Vila Aurora și grădinile sale puteau să fie vizitate de turiști prin programarea unor tururi private, organizate doar o dată pe lună.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...