Cum arată, de fapt, OZN-urile? Pentagonul a dat publicității înregistrările secrete

Andrei Cezar 28.04.2020, 14:02
Cum arată, de fapt, OZN-urile? Pentagonul a dat publicității înregistrările secrete

Imagini extrem de rare surprinse de armata americană în timpul unor misiuni. Pentagonul a dat publicității trei înregistrări video în care sunt surprinse ”fenomene aeriene inexplicabile”. Înregistrările au fost, inițial, clasificate drept ”top secret”, dar au ajuns pe internet printr-o scurgerede informații.

OZN-uri sau nu? Pentagonul explică

Pe cele trei înregistrări captate de piloții de vânătoare ai Marinei SUA, se pot observa siluete ale unor obiecte ciudate, ceea ce unii consideră că ar putea fi obiecte zburătoare neidentificate. Decizia de declasificare a materialele video, a a fost luată de Pentagon pentru a aduce clarificări publice cu privire la veridicitatea respectivelor înregistrări.

”Considerăm în continuare fenomenele aeriene surprinse în materialele video drept neidentificate.”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, potrivit Digi24.ro.

Ea a mai spus că declasificarea filmărilor nu reprezintă un pericol care să vulnerabilizeze armata americană.

Reacțiile de uimire ale piloților americani

Prima dintre înregistrări datează din 2004, iar celelalte două din 2015. Ele au fost surprinse de senzorii video ai aparatelor de zbor. Pe două dintre filmări se pot auzi reacțiile de uimire și bucurie ale piloților americani când reușesc să stabilizeze ”ținta” în colimator .

Filmulețele au ajuns să circule pe internet încă din 2007, respectiv 2017 și 2018, fiind intens vizionate și comentate. Două dintre ele au fost incluse într-un articol publicat în decembrie 2017 de New York Times care dezvăluia că guvernul SUA a avut până în 2012 un program secret ce se ocupa cu investigarea informațiilor despre obiecte zburătoare neidentificate.

Unul dintre piloții martori la eveniment, cel din 2004, a declarat pentru CNN că respectivul obiect se mișca într-un ritm pe care nu și-l putea explica.

„Când m-am apropiat, a accelerat rapid către sud și a dispărut în nici două secunde.

A fost extrem de abrupt, ca o minge de ping-pong care lovește un perete”, a declarat pilotul.

Cele trei înregistrări pot fi vizionate mai jos:

 

Urmăriți Impact.ro și pe