Cum arată buncărul secret al lui Putin de la Marea Neagră. Imagini cu fortăreața subterană

Stan Filon 19.05.2023, 07:59

Acum s-a aflat cum arată buncărul secret al lui Putin de la Marea Neagră! Culmea, dar planurile au fost publicate pe Internet, unde au rămas timp de 6 ani, după care au fost șterse. Cel care a postat planurile elaborate ale palatului lui Vladimir Putin este momentan dispărut.

Cum arată buncărul secret al lui Putin de la Marea Neagră

Vladimir Putin are mai multe buncăre pe teritoriul Rusiei, iar unul dintre acestea se află chiar sub castelul său de pe litoral, cocoțat pe o faleză stâncoasă cu vedere la Marea Neagră. Este o clădire în care se pare că au fost investiți un miliard de dolari.

Complexul de 190.000 de metri pătrați are tot luxul pe care și l-ar putea dori un autocrat. Însă, cel mai important detaliu al acestei locuințe este securitatea de care are parte. Palatul are propria biserică, cramă și cazinou, însă are un salon de narghilea complet cu o bară de striptease, un arboretum și un patinoar pentru meciurile de hochei pe care Putin îi place să le joace cu amicii săi. Securitatea este pe măsură.

Cum arata buncarul secret al lui Putin de la Marea Neagra
Cum arata buncarul secret al lui Putin de la Marea Neagra

Planurile au ajuns pe internet

Palatul lui Vladimir Putin este izolat de 17.000 de hectare de pădure și o zonă specială peste care avioanele nu au voie să zboare. Ei bine, spre surprinderea tuturor, constructorii palatului se pare că nu au reușit să ascundă prea bine planurile, deoarece acestea au apărut pe internet.

Planurile arată clar două tuneluri elaborate care trec pe sub complexul palatului și pe care orice alt stat le-ar fi ținut secrete. Ei bine, acestea au fost postate public pe un site rusesc, al cărui patron a dispărut.

Complexul subteran de sub palatul lui Putin este format din două tuneluri separate conectate de un lift care ajunge la o adâncime de 50 de metri. Planurile arhitecturale arată că tunelurile înglobate în beton gros sunt alimentate cu suficientă apă proaspătă, ventilație și cabluri extinse pentru a susține mai multe persoane timp de zile sau săptămâni întregi.

„Putin are multă anxietate în legătură cu faptul că este liderul nu tocmai legitim al Rusiei”, a declarat Michael C. Kimmage, un fost oficial al Departamentului de Stat care a lucrat la politica privind Rusia și Ucraina. „Deci, știind că legitimitatea sa nu este în întregime asigurată de alegeri, el va căuta să își maximizeze siguranța personală printr-un complex de reședințe personale bine apărate”.

Cele două tuneluri au o lungime de aproximativ 40 și, respectiv, 60 de metri și o lățime de 6 metri, creând aproximativ 6.500 de metri pătrați de spațiu potențial de locuit care poartă semne de a fi rezistent la explozie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...