Cum arată azi Irina Nicolae de la ASIA. Cu cine este căsătorită și în ce lux trăiește

Elena Avramescu 10.08.2020, 13:46
Cum arată azi Irina Nicolae de la ASIA. Cu cine este căsătorită și în ce lux trăiește

Nu există persoană care să nu fi auzit de trupa A.S.I.A. în anii 2000, din care a fpcut parte și Irina Nicolae, cea care a dat startul trendului codițelor, care a înnebunit adolescentele din toată țara.

Cum arată azi Irina Nicolae de la ASIA

Irina Nicolae, în vârstă de 40 de ani, este stabilită de mulți ani în Budapesta, alături de soțul ei, Marius Vizer, președintele Federatiei Internaționale de Judo, cu care s-a căsătorit în 2015 iar împreună au o frumoasă fată pe nume Scarlett Maria. Fosta cântăreață a acordat un interviu pentru Viva!, în care a povestit cum se desfășoară viața sa în prezent și cu ce se ocupă.

“Sunt mamă și asta îmi ocupă tot timpul. Sunt implicată 100% în creșterea și educarea fetiței mele, cu atât mai mult cu cât nu am apelat la ajutorul unei bone timp de un an de zile, Scarlett având în acest moment 1 an și 2 luni…Cred că este cea mai frumoasă meserie din lume, și cea mai răsplătită…Zâmbetul fetiței mele este un întreg univers pentru sufletul și familia mea.

Nu vreau să pierd nimic, știu că sunt momente unice, pline de magie și dragoste, și chiar dacă mai sunt și perioade în care acumulez oboseală fizică, lumina de pe chipul ei îmi șterge orice urmă de îndoială, oboseală sau stres. Este un copil mult așteptat, dorit și iubit încă de dinaintea venirii ei pe acest pământ” a declarat Irina Nicolae.

Cum arată azi Irina Nicolae de la ASIA
Cum arată azi Irina Nicolae de la ASIA

Irina Nicolae a vorbit despre operațiile estetice

Întrebată dacă a apelat până acum la medicul estetician și ce părere are despre operațiile estetice, Irina a avut un răspuns extrem de sincer.

“Nu sunt împotriva intervențiilor estetice, dar cred că trebuiesc făcute cu bun simț. Eu sunt împăcată cu mine, mă plac așa cum sunt, nu aș schimba nimic la mine din punct de vedere fizic. Sigur, dacă în timp aș simți nevoia unei schimbări, aș apela, nu este nimic rău în asta, dar așa cum am mai spus ar fi bine să facem schimbări cu cap, cu atenție și fără exagerări. Cred că în viitor vor fi foarte puține femei care vor arăta așa cum le-a lăsat natura.”

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...