Cum a luat bătaie Adi Popa de la un bodyguard. Dezvăluirile jucătorului FCSB

Marian Cărăvan 06.07.2020, 15:25

Adi Popa e obișnuit de mic cu atmosfera de pe stadioane. Pasiunea pentru fotbal l-a adus la un moment dat în postura de a lua bătaie de la un bodyguard. Fostul jucător al FCSB a făcut dezvăluiri incendiare.

Adi Popa a dezvăluit cum a luat bătaie de la un bodyguard

Pentru Adi Popa, fostul mijlocaș al FCSB, fotbalul a început în peluză. A simțit adrenalina meciurilor din tribună și a și încasat bătaie de la un bodyguard. Fan declarat al Stelei, dar și al FCSB, Adi Popa a fost „ciondănit” de forțele de ordine.

„Mergeam de la 8-9 ani pe stadion. Mergeam în Peluza SUD, am fost și la episodul din 2006, când am fost «ciondănit» de un bodyguard. Am luat bătaie atunci. Au fost trimiși 200 de bodyguarzi. Ne-au alergat prin tribune, apoi ne-au dus pe câmp în spate.

Apoi, m-am mutat la Peluza Nord, unde nu erau trimiși bodyguarzi. Mai am amici în Peluza Sud. Eu țin cu ambele echipe”, a spus Adi Popa, la GSP Live.

Adi Popa rememorează și momentele în care mergea la meciuri cu tramvaiul 41, având grijă să nu se afișeze cu fularul la gât.

„Când mergeam în Ghencea, luam tramvaiul 41. Mergeam cu fularul ascuns, că ți-o luai dacă te prindeau cu el la gât”, a mai spus fotbalistul.

Nu duce lipsă de oferte după despărțirea de FCSB

Adi Popa, 31 de ani, este liber de contract de pe 30 iunie, când s-a despărțit oficial de FCSB. Cu toate acestea, mijlocașul susține că nu duce lipsă de oferte, sunt echipe „de pe tot globul” care se interesează de el.

„Eu voi continua pregătirea, alături de un preparator, voi sta câteva zile să mă relaxez și aștept să se concretizeze anumite oferte. Sunt discuții cu echipe de pe tot globul, chiar și din Australia, din Asia, din Europa.

În Anglia nu cred că mă voi întoarce, e greu să apară ceva de acolo, pentru că încă se joacă. Nu aș vrea să mai joc în România”, a declarat Adi Popa, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

În acest sezon, Adi Popa a bifat 20 de meciuri pentru FCSB, marcând trei goluri și oferind două pase decisive.

Urmăriți Impact.ro și pe