Cum a fost surprins premierul Ungariei în București. Vizita inedită a lui Viktor Orban

Anca Manolica 20.12.2022, 09:28
Cum a fost surprins premierul Ungariei în București. Vizita inedită a lui Viktor Orban

Într-o vizită fulger la București, premierul Ungariei și-a făcut timp să ia parte și la o cină restrânsă, la un restaurant de lux din zona de nord a Capitalei. Cu cine a luat Viktor Orban masa și cum a fost surprins oficialul ungur.

Ospăț pe cinste, la separeu

Prim-ministrul Ungariei a venit într-o vizită la București zilele acestea. La invitația lui Kelemen Hunor, Viktor Orban a sosit în Capitală pentru o întâlnire ca între prieteni și vorbitori de aceeași limbă. Aceștia s-au răsfățat la un restaurant de lux din nordul Capitalei, acolo unde oficialul țării vecine a fost păzit cu sfințenie de SPP-iști, care au fost tot timpul în alertă maximă.

Potrivit Cancan, cei doi politicieni s-au răsfățat cu preparate pe bază de pește, precum tartar de somn și somon, dar și cu biban de mare. În ceea ce privește băuturile, niciunul dintre ei nu a consumat alcool, preferând apa plată. Desigur, restaurantul a fost „curățat” ca la carte înainte de către ofițerii SPP, rezervând Kelemen Hunor, Viktor Orban. Vezi aici cum au fost surprinși cei doi.

De altfel, localul cu pricina din Capitală nu le este deloc străin politicienilor celebri. În trecut, aici a mai luat masa și Joe Biden (înainte de a deveni președintele Statelor Unite ale Americii), dar și Klaus Iohannis, șeful statului.

Premierul Ungariei a venit într-o scurtă vizită la București
Premierul Ungariei a venit într-o scurtă vizită la București

Ce a spus despre eșecul României de aderare la Spațiul Schengen

Prezent la București, acolo unde a luat parte la întrunirea semnării acordului în domeniul energiei, între guvernele din Ungaria, Azerbaidjan, Georgia și România, lui Viktor Orban nu i-a scăpat ocazia de a îi sugera șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că s-a făcut o greșeală mare în cazul României, căreia i-a fost respinsă aderarea la spațiul Schengen. Politicianul a spus că decizia din Consiliul JAI a fost greşită.

„Am venit la București, după 8 ani, și văd dezvoltarea care a avut în loc în toată această perioadă. Vreau să-i felicit pe prietenii din România și să le spun cererea lor de aderare la Schengen este justificată.

Decizia Uniunii Europene a fost greșită și cred că ar trebui corectată. Eu îmi asigur prietenii din România că pot conta pe noi, Ungaria, în privința acestui obiectiv”, a spus premierul Ungariei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...