SPECIAL

Cum a băgat Tony Blair România în Uniunea Europeană. Inițiativa lui i-a uimit pe francezi și pe nemți, iar „birocrația” a durat opt ani

Beatrice Dumitru 09.06.2022, 18:05
Cum a băgat Tony Blair România în Uniunea Europeană. Inițiativa lui i-a uimit pe francezi și pe nemți, iar „birocrația” a durat opt ani

În anul 2004, UE a primit zece noi state membre, majoritatea din Europa Centrală și de Est, în ceea ce a fost considerată cea mai mare expansiune din istoria integrării europene. Printre aceste țări s-a aflat și România, susținută puternic de premierul de atunci al Marii Britanii. Procesul de aderare a fost, însă, unul anevoios și a durat opt ani.

Susținerea lui Tony Blair

În mai 1999, Tony Blair, pe atunci premier al Marii Britanii, a afirmat în Parlamentul de la București că țara sa susţine invitarea României pentru a începe discuțiile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pentru mulți, acest lucru reprezenta o misiune imposibilă, în timp ce Franța și Germania, „nucleul dur” al blocului comunitar, au fost uimite de mișcarea oficialului britanic.

Pentru unii experți, marea extindere a Uniunii Europene spre fostele state comuniste din Est din 2004, a fost în bună măsură inspirată chiar de Marea Britanie. Și se pare că scopul a fost acela de a mai dilua din puterea în creștere a tandemului franco-german, scrie rfi.ro.

Mai ales că nici în România dezideratul aderării la UE nu părea decât o himeră la acea dată, poate, comparând lucrurile, cam cum părea în urmă cu un an aderarea Republicii Moldova și cum ar fi părut în continuare, fără contextul războiului din Ucraina. În 1999, înainte de vizita la București a scoțianului, România începuse să spere doar la aderarea la NATO, al cărui prim val îl ratase în 1997. Acolo existau deja câteva promisiuni, dar despre UE nu se vorbea decât timid și păreau, mai degrabă, discuții „de serviciu” decât ceva fezabil.

Discursul lui Tony Blair de la București a fost unul extrem de important pentru români, deoarece le-a conferit un sentiment de siguranţă cu privire la procesul de aderare la Uniunea Europeană, care părea unul de durată și foarte greu de realizat.

Cum a băgat Tony Blair România în Uniunea Europeană. Inițiativa lui i-a uimit pe francezi și pe nemți, iar „birocrația” a durat opt ani
Tony Blair a fost premierul Regatului Unit din 1997 până în iunie 2007. Sursa foto: Facebook

Îmi amintesc de acel discurs și de faptul că vorbeam de aderarea României la Uniunea Europeană, care la acel moment părea un obiectiv irealizabil”, spunea Tony Blair în timpul unei vizite la București, în anul 2012.

Opt ani a durat procesul de aderare al României la UE

La finalul aceluiași an, România era invitată oficial să înceapă negocierile pentru aderarea la UE, dar până la momentul în care a devenit stat membru a durat nu mai puțin de opt ani, fiind nevoie să parcurgă mai mulți pași și să îndeplinească anumite criterii.

Astfel, în anul 2002, Consiliul European de la Copenhaga decidea asupra aderării a zece noi state membre şi adopta foile de parcurs pentru România şi Bulgaria. Dar abia după doi ani, Bucureștiul primea din partea Consiliul European de la Bruxelles confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la blocul comunitar. Un an mai târziu, în aprilie, Parlamentul European dădea undă verde aderării.

Tot în aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, preşedintele României Traian Băsescu semna Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, iar la 1 ianuarie 2007 țara noastră devenea stat membru al blocului comunitar.

Tony Blair, implicat într-un scandal de corupție în România

Numele fostului premier britanic Tony Blair a apărut într-un dosar de corupție din România, în 2016, care îl implica și pe fostul premier al României Victor Ponta. Procurorii anticorupție au investigat împrejurările vizitei fostului premier britanic la București, în 2012, în timpul căreia s-a întâlnit cu Victor Ponta.

Procurorii l-au acuzat pe Ponta că i-a oferit omului de afaceri Sebastian Ghiță un loc de parlamentar într-un colegiu din Prahova în schimbul achitării costurilor vizite lui Tony Blair, sumă care s-a ridicat la 220.000 de euro. Victor Ponta a fost atunci plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și nu a avut voie să părăsească țara.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...