Cu cine s-a căsătorit fosta logodnică a lui Mihai Bendeac. Decizie radicală după despărțirea de vedeta Antena 1

19 09. 2022, 11:45

Fosta logodnică a lui Mihai Bendeac s-a căsătorit, la ceva timp după ce a devenit pentru prima dată mamă. Cununia religioasă a avut loc sâmbătă, 17 septembrie. Vestea a fost dată de o vedetă care a participat la eveniment.

Fosta logodnică a lui Mihai Bendeac s-a căsătorit. Cine este soțul ei

Andreea Vasile, în vârstă de 38 de ani, care a fost logodită cu Mihai Bendeac, s-a căsătorit religios în acest weekend cu regizorul Tudor Giurgiu, în vârstă de 50 de ani, alături de care are un fiu de trei ani, Alexandru Mihai. Anunțul a fost făcut de actrița Elvira Deatcu, care s-a numărat printre invitații la eveniment.

„Hello! Andreea și Tudor continuă saga unirii destinelor… Așa începea invitația? Dacă la civilă n-am ajuns, la cea religioasă nu puteam lipsi! Iubire, umor și înțelepciune vă doresc, dragii mei”, a scris Elvira Deatcu într-un mesaj publicat pe Instagram.

Imagini de la nunta

Fosta logodnică a lui Mihai Bendeac, despre soțul ei

În urmă cu doi ani, fosta logodnică a lui Mihai Bendeac se declarat îndrăgostită până peste cap de partenerul ei de viață, regizorul Tudor Giurgiu. Actrița a spus că îl „idolatrizează” pe tatăl copilului ei și că se vede îmbătrânind lângă el.

„În momentul în care am întâlnit omul alături de care mă vedeam îmbătrânind și pe care îl idolatrizam, pentru că mi se pare și în continuare că e cel mai bun, mișto, fain, deștept om de pe planetă, atunci a fost prima dată când m-am gândit că mi-aș dori un copil, iar asta s-a întâmplat”, a spus ea.

Fosta logodnică a lui Mihai Bendeac a devenit cunoscută în anul 2003, când a participat la reality show-ul „Big Brother”. Ulterior, s-a remarcat și în lumea teatrului. Andreea Vasile a jucat o perioadă alături de Bendeac, cu care a fost logodită. Relația lor s-a încheiat în urmă cu mulți ani.