Aflate în vacanță de cinci stele, în Dubai, Andreea Esca și fiica sa, Alexia Eram s-au pozat alături de o vedetă internațională. Cele două se bucură de vremea caldă și de soare și mare le-a fost mirarea când au dat peste unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai lumii.
Andreea Esca și fiica sa, Alexia Eram au ales să se răsfețe într-o vacanță în Dubai. Prezentatoarea de știri a considerat că nu ar strica o vacanță în această perioadă în care condițiile din România sunt vitrege. Întâmpinarea a fost una pe măsură, după ce cumnata Alexiei Eram, sora lui Mario Fresh s-a ocupat de primirea celor două în hotelul în care lucrează, să fie ca la carte.
Nu numai primirea a fost pe măsură, ci și surpriza de care cele două au avut parte pe timpul șederii în Dubai. Andreea Esca și fiica sa, au avut bucuria de a se întâlni cu unul dintre cei mai cunoscuți jucători de fotbal din lume, soțul Shakirei, Gerard Piqué. Cele două nu au stat prea mult pe gânduri, astfel că au scos telefonul și l-au rugat pe jucătorul Barcelonei să facă o poză cu ele.
”Când ții cu Real, dar nu poți să-l refuzi pe Pique, daca vrea o poză Aris, crezi că i-am spus cu cine țin? Nuuuu. I-am spus că tu ești fanul lui. Asta este pentru tine”, a scris Andreea Esca pe Instagram, cu dedicație pentru fiul ei, Aris.

Imediat după ce au urcat poza în mediul online, reacțiile fanilor celor două și nu numai, au început să apară. Mulți dintre aceștia au rămas uimiți de înălțimea fotbalistului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Nu pot să cred, atât de înalt este Pique? Mai ales ştiind că Shakira are doar vreo 1,50 metri, Nu ai cum așa ceva, ce norocoase, Cât de tare”, sunt câteva dintre comentariile primite după ce știrista a postat fotografia.
Alexia Eram are parte de vacanțe din belșug, astfel această vacanță alături de mama sa, este cea de-a doua în decurs de două săptămâni. Anterior, Alexia a avut parte de o vacanță de vis în Maldive, unde a fost însoțită de Sânziana Negru și de Laura Giurcanu.
”Vreau să vă spun că am avut parte de o vacanță superbă, cu râsete, soare, apusuri de vis și experiențe de neuitat”, a fost comentariul Alexiei de pe pagina sa de Instragram după ce s-a întors din vacanța din Maldive.