Cu ce se ocupa, de fapt, Emi Pian. Motivul pentru care a fost condamnat la închisoare. ”Să îți pui Porsche-ul amanet”

Elena Avramescu 07.08.2020, 16:32
Cu ce se ocupa, de fapt, Emi Pian. Motivul pentru care a fost condamnat la închisoare. ”Să îți pui Porsche-ul amanet”

Interlopul Emi Pian a fost ucis cu sânge rece în urmă cu câteva zile, iar asta ne-a făcut să ne dăm seama de pericolul reprezentat de clanurile care domină multe orașe ale României. Se pare că Emi Pian câștiga banii mult prea ușor, chiar și 3.000 de euro, de pe o zi pe alta, datorită dobânzii de la un singur om împrumutat.

Cu ce se ocupa, de fapt, Emi Pian

Potrivit dosarului consultat de Libertatea, s-a constatat că Emi Pian ar fi ieșit din închisoare în ianuarie 2021, dacă nu ar fi făcut cerere de liberare condiţionată. Însă a fost considerat un “deţinut model”, după cum a afirmat Penitenciarul Rahova, pentru că a muncit la Protecția Animalelor şi a reușit să convingă instanţa din prima că merită să fie liber.

Emi Pian fusese condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru şantaj dar şi pentru că dădea bani cu camătă jucătorilor de barbut.  Atunci când Pian a cerut să iasă din închisoare, a depus dovada că se va angaja la un SRL. Însă nu a mai apucat să facă acest lucru, fiindcă a fost ucis în urma unei încăieri la un joc de barbut.

Cu ce se ocupa, de fapt, Emi Pian
Cu ce se ocupa, de fapt, Emi Pian

Motivul pentru care a fost condamnat la închisoare

Emi Pian, care a murit la vârsta de 39 de ani, frecventa destul de des locurile unde se desfășurat jocurile de barbut, dupa cum susţin cei care îl cunoşteau, însă el nu juca niciodată. Doar stătea cu ochii pe cei care-şi pierdeau toți banii.

Practic își alegea victimele, fiindcă după ce aceștia pierdeau, el îi împrumuta pe cei care pierdeau sume de bani și care doreau să mai joace pentru a recupera sumele pierdute. Însă acest împrumut era condiționat de perceperea unei dobânzi care ajungea și până la 35%/zi.

Un exemplu este cel din decembrie 2015, când i-a dat 23.000 de euro unui bărbat care-şi pierduse banii într-un cazinou şi dorea să-i recupereze la ruletă. Iar a doua zi, cel împrumutat a scos din bancă suma de 26.000 de euro pe care i-a trimis lui Emi Pian. Din aceștia, 23.000 de euro erau împrumutul, iar diferenţa, de 3.000 de euro, era dobânda percepută pentru doar câteva ore.

Un alt exemplu este între Emi Pian şi un bărbat căruia el îi împrumutase 5.000 de euro, când i-a luat drept garanție maşina. În plus, refuza să i-o mai înapoieze în cazul în care nu-şi primește datoria.

“A venit, s-a dus la Poliție la Voluntari și m-a băgat direct! M-a întrebat unde e mașina: am spus că e defectă în service, că să văd cum fac ca să o repar, ca să-i dau mașina înapoi” a spus bărbatul.

“Du-te și pune-ți Porshe-ul amanet, adă-mi banii și vino de ia-ți mașina!” a spus Emi Pian la vremea aceea, potrivit sursei citate.