Cu ce se ocupă Daniela Nane la 50 de ani. Nimeni nu și-o va mai aminti ca pe fosta Miss România (EXCLUSIV)
Daniela Nane este nu doar o actriță de top, ci se bucură de succes și ca regizor. În această perioadă, va avea patru reprezentații cu un spectacol pentru copii, toate sold-out, și-l pregătește, la cerere și pe al cincilea. De asemenea, ea a profitat de timpul liber avut la dispoziție, în pandemie, iar anul acesta și-a luat doctoratul în Științele artei, întrucât dorește să și predea actoria.
Cu ce realizări se poate lăuda Daniela Nane la 30 de ani de la câștigarea titlului de „Miss România”
La 30 de ani de la câștigarea primului titlu de Miss România, Daniela Nane se poate lăuda cu o mulțime de realizări. A devenit o actriță cunoscută, are o familie frumoasă și multă activitate.
Da, se fac 30 de ani de atunci. Îmi amintesc, dar nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut atâtea lucruri, dar se pare că tot Miss România am rămas. A fost la începutul carierei mele, eram o fată de 20 de ani, ne-a spus actrița.
Spectacole sold-out, ca regizor
Ei bine, la 30 de ani de când a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din România, Daniela Nane regizează, în prezent, spectacole sold-out. Aseară, aceasta a avut avanpremiera la „Crăciunul jucăriilor”, un spectacol al cărui regizor este, care în această perioadă are nu mai puțin de patru reprezentații, toate sold-out și va mai urma încă una, la cererea publicului.
Sunt programate patru spectacole, două la sala mică a Palatului Copiilor și două la Opera Română și toate sunt sold-out. Așa că am decis, la cererea publicului, să mai facem unul, pe 21 dimineața…Eu sunt regizor, producător e teatrul muzical Ambasador. Duminică, pe 19, va fi premiera oficială, a declarat actrița pentru impact.ro.
Copiii lui Șerban Pavlu vor urca pe scenă
În cadrul spectacolului regizat de Daniela Nane, vor urca pe scenă actori consacrați, cu vechime ai teatrului, dar și copii. Printre aceștia se numără și copiii actorului Șerban Pavlu, care par să moștenească talentul actoricesc al tatălui său. Daniela Nane nu este la primul spectacol regizat pentru copii.
Am mai făcut spectacole pentru copii, astă vară la teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Îmi place acum și regia, parcă e o jucărie nouă, ne-a mai spus actrița.
Și-a luat doctoratul în Științele artei
Altfel, Daniela Nane a profitat de timpul liber avut la dispoziție, în pandemie, iar anul acesta și-a luat doctoratul în Științele artei, întrucât dorește să și predea actoria:
Am avut activitate, plus că în prima parte a anului mi-a prins bine că am stat mai mult acasă, pentru că mi-am terminat doctoratul. În luna aprilie am dat examenul, în Artele spectacolului. Am avut timp, eram în anul III, trebuia să-mi termin teza, iar totul a picat la fix. Aș fi vrut să predau, o să vedem dacă mă cheamă cineva, dacă au nevoie de mine.
În ce domeniu se pregătește fiul său
În același timp, actrița se poate declara și o mamă împlinită. Fiul său, Codrin Popa, din prima căsătorie, este acum un tânăr frumos, de 21 de ani, student la ASE, care însă s-a orientat și spre un alt domeniu, mai puțin cunoscut în România.
Este în ultimul an la ASE, dar face psihologie investigativă, e o profesie nouă, nu există în România. Face analiză, profil psihologic, a completat aceasta.
Daniela ne-a mai spus că este prea devreme să devină bunică, iar fiul său să se căsătorească.