După SUA și Uniunea Europeană, Marea Britanie amenință cu sancțiuni companiile și persoanele care au legături strânse cu Kremlinul, dacă Rusia va ataca Ucraina. Moscova a răspuns imediat și a spus că avertismentul venit din partea Marii Britanii este „foarte deranjant și implică măsuri de răzbunare”.
Marea Britanie l-a îndemnat luni pe președintele Vladimir Putin să retragă trupele de la granița Ucrainei, avertizând că orice incursiune ar declanșa sancțiuni împotriva companiilor și persoanelor care au legături strânse cu Kremlinul.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că amenințarea cu astfel de măsuri ar echivala cu un atac asupra afacerilor rusești și a calificat avertismentul britanic drept „foarte deranjant”. El mai precizat că astfel de declarații s-ar putea întoarce împotriva companiile britanice, scrie Reuters.
„Nu se văd și nici nu se aud mereu astfel de amenințări directe care pot afecta afaceri. Un atac al unei anumite țări asupra afacerilor rusești implică măsuri de răzbunare, iar aceste măsuri vor fi formulate pe baza intereselor noastre, dacă este necesar”, a spus Dimitri Peskov.
De la căderea Uniunii Sovietice în 1991, Londra a devenit un important centru global pentru o vasta retragere de bani din fostele republici sovietice. Oponenții lui Putin au cerut în mod repetat Occidentului să ia măsuri dure care să vizeze averile oligarhii și oficialilor ruși, pe care le etalează în cele mai luxoase destinații ale Europei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Premierul britanic Boris Johnson va vizita Ucraina și va vorbi la telefon cu Vladimir Putin, în încercarea de a reduce tensiunile dintre Moscova și Kiev, care au atins cote maxime.
„Ceea ce îi voi spune președintelui Putin, așa cum am mai spus, este că eu cred că trebuie să facem cu toții un pas în spate și că Rusia trebuie să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina”, a declarat Boris Johnson.
Statele Unite, Uniunea Europeană și Marea Britanie l-au avertizat pe liderul de la Kremlin cu privire la sancțiuni dure, dacă Rusia atacă Ucraina, după ce a adunat peste 100.000 de militari în apropierea graniței țării vecine.
Un înalt oficial al administrației Biden a declarat că Washingtonul și aliații săi au pregătit o listă cu elitele din Rusia, din cercul apropiat al lui Vladimir Putin sau din apropierea acestuia pentru a aplica sancțiuni economice.
„Persoanele pe care le-am identificat se află în cercul lui Vladimir Putin sau în apropierea Kremlinului și joacă un rol în luarea deciziilor guvernamentale sau sunt cel puțin complici la comportamentul destabilizator al Kremlinului”, a spus oficialul de la Casa Albă.
Statele Unite au realizat pachete de sancțiuni specifice împreună cu aliații și partenerii americani atât pentru elitele ruse care îndeplinesc criteriile, cât și pentru membrii familiei acestora.