Criza combustibilului în Ucraina. Oamenii stau la cozi lungi pentru zece litri de benzină sau motorină

Beatrice Dumitru 03.05.2022, 16:15
Criza combustibilului în Ucraina. Oamenii stau la cozi lungi pentru zece litri de benzină sau motorină

Milioane de civili ucraineni se confruntă de câteva săptămâni, sau poate chiar mai mult, cu lipsa conbustibililor din cauza atacurilor forțelor ruse asupra infrastructurii energetice, blocajelor de transport și întreruperea aprovizionării de către Rusia și Belarus. Ucraina a consumat aproximativ 2,4 milioane de tone de benzină și aproximativ 8 milioane de tone de motorină în 2021.

Ucrainenii stau la cozi pentru benzină și motorină

Președintele Volodimir Zelenski a primis că va lua măsuri până la jumătatea lunii mai pentru a pune capăt penuriei care a închis aproximativ jumătate din cele aproximativ 7.000 de stații de alimentare ale țării și au provocat cozi lungi la cele la care există limită de aprovizionare, doar zece litri.

Ceea ce a dus la criza de combustibil din jurul Kievului este numărul mare de civili care s-au întors în regiune după ce au fugit de atacul Rusiei asupra capitalei, a spus Dmitro Mosko, administrator la trei stații de benzină. „După revenirea oamenilor, cererea a crescut foarte mult”, a spus acesta. Una dintre stațiile sale deservește aproximativ dublu volumul zilnic normal de aproximativ 400 de mașini.

Criza combustibilului în Ucraina. Oamenii stau la cozi lungi pentru zece litri de benzină sau motorină
Volodmir Zelenski a promis că va rezolva criza de combustibil.

Cred că avem nevoie de luna mai pentru a rezolva această problemă și sper că până în iunie vom avea o aprovizionare mai mult sau mai puțin stabilă. Nu sunt deloc îngrijorat că armata ar putea rămâne fără benzină. Avem rezerve extinse pregătite pentru ea. Principalul disconfort va fi pentru consumatorului privat”, a spus Serhiy Kuyun de la A95 Consulting Group, o firmă de cercetare specializată în sectorul energetic, citat de Reuters.

Forțele ruse au distrus mai multe depozite de combustibil

Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că „ocupanții ruși distrug în mod deliberat infrastructura pentru producția, furnizarea și depozitarea combustibilului”, iar marina rusă și minele marine au blocat porturile țării la Marea Neagră, împiedicând refacerea stocurilor.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ministrul Economiei Iulia Sviridenko a declarat că această criză se va rezolva până la sfârșitul acestei săptămâni, deoarece comercianții cu amănuntul din Ucraina și-au asigurat contracte cu furnizorii europeni. Dar distribuirea ar putea fi îngreunată, deoarece multe poduri și autostrăzi au fost distruse sau avariate.

Forțele ruse au lovit săptămâna trecută rafinăria de petrol Kremenchuk, principalul producător de combustibil din Ucraina, și au distrus cel puțin 20 de depozite mari.

Ucraina a consumat aproximativ 2,4 milioane de tone de benzină și aproximativ 8 milioane de tone de motorină în 2021, potrivit unei surse guvernamentale, care a vorbit sub rezerva anonimatului. Țara a importat 80% din produsele sale petroliere înainte de război, 62% benzină și 44% motorină, furnizate de Rusia și Belarus.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...