Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Mai are de plătit 380.000 de euro

Beatrice Dumitru 22.02.2023, 19:46
Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Mai are de plătit 380.000 de euro

Cristian Cioacă a depus o cerere prin care a solicitat să fie eliberat condiționat, după ce a executat peste jumătate din pedeapsa pe care a primit-o în 2014 pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Tribunalul Argeș a decis, însă, ca fostul polișist să rămână în spatele gratiilor.

Cristian Cioacă nu scapă de închisoare

Pe 11 ianuarie 2023 o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat Cristian Cioacă, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, dar acesta a contestat decizia. Însă nici de această dată instanța nu a dat un verdict în favoarea fostului polițist.

Cristian Cioacă (47 ani) și-a susținut personal cauza în fața judecătorilor și a spus că pe perioada detenției a avut un comportament exemplar, dar Tribunalului Argeș a decis ca fostul polițist să rămână în închisoare. Cristian Cioacă a executat nouă ani de detenție din pedeapsa de 15 ani și 8 luni pe care a primit-o pentru uciderea soției sale.

Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Mai are de plătit 380.000 de euro
Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare.

Judecătorul a soluționat cauza cu foarte multă mânie și dispreț. Ceea ce legea nu-i permite. Respectiv, în loc să analizeze condițiile legale, așa cum ele erau oglindite în lucrările trimise de penitenciar, l-a judecat ca de prima dată, ca o primă judecată, morală, afectivă, asupra comportamentului domnului Cioacă”, a precizat Maria Vasii, avocatul lui Cristian Cioacă.

Cristian Cioacă nu a plătit despăgubirile de 380.000 de euro

Instanța a stabilit în 2014 că fostul polițist trebuie să plătească despăgubiri mamei și fratelui Elodiei Ghinescu, dar și pentru propriul fiu, în valoare de 380.000 de euro. Însă avocatul familiei Ghinescu susține că acesta nu a achitat niciun ban până acum.

Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă, pe 19 iunie 2014, la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea Elodiei Ghinescu. La instanța de fond, acesta primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unui conflict legat de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Pe data de 5 septembrie 2007, acesta a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.

Condamnarea lui Cristian Cioacă a fost dată în contextul în care acesta nu și-a recunoscut fapta, iar cadavrul femeii nu a fost găsit nici până astăzi.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...