Copiii pentru care nu este obligatorie Evaluarea Națională. E vorba despre trei clase din școala generală

Ioana Bucur 10.05.2022, 11:08
Copiii pentru care nu este obligatorie Evaluarea Națională. E vorba despre trei clase din școala generală

Începutul lunii mai aduce emoții din ce în ce mai mari pentru elevii și părinții din România, odată cu începutul testării competențelor fundamentale la diferite materii. Puțini știu că, potrivit prevederilor din Legea Educației, pentru acești copii nu este obligatorie Evaluarea Națională. Potrivit unor reprezentanți ai Ministerului Educației, este vorba despre trei clase din școala generală.

Ce elevi nu sunt obligați să participe la Evaluarea Națională

An de an, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul primăverii, emoțiile cresc din ce în ce mai mult pentru elevii din România, dar și pentru părinții lor, în condițiile în care începe numărătoarea inversă până la primele probe de la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Pentru cei care își doresc note cât mai mari, recapitulările par fără sfârșit, miza fiind importantă.

Însă trebuie menționat faptul că există și copii pentru care nu este obligatorie Evaluarea Națională. Pentru ei, testarea este concepută ca o metodă de a monitoriza pregătirea elevilor până la examenul de final de clasa a VIII-a și pentru a recupera la capitolele la care este necesar.

Reprezentanți ai Ministerului Educației au explicat că Evaluarea Națională nu este obligatorie pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

„Nici Legea Educației și nici metodologia pentru Evaluarea Națională la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu prevăd că este obligatorie prezența elevilor. Aceste evaluări se organizează pentru a monitoriza pregătirea elevilor până la examenul de clasa a VIII-a și pentru a recupera acolo unde este necesar.

De altfel, și la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a participă doar elevii care vor să ajungă la un liceu de top. Probabil că părinții nu vor să știe nivelul de pregătire al copiilor de la clasa respectivă, dar asta nu are niciun efect negativ asupra încheierii situației școlare a copiilor. Este doar o evaluare după model standard. Un elev care evită aceste evaluări ajunge să nu își cunoască nivelul de pregătire”, a precizat reprezentantul Biroului de Presa al Ministerului Educatiei Nationale, potrivit portalinvatamant.ro.

Copiii pentru care nu este obligatorie Evaluarea Națională. E vorba despre trei clase din școala generală

Ce s-a întâmplat în Craiova

Eplicațiile au fost oferite după ce, anii trecuți, elevii unei clase de la Colegiul National „Fratii Buzesti” din Craiova au ales să nu dea Evaluarea la clasa a II-a.

„Învățătoarea a făcut o ședință cu părinții pentru a le prelucra metodologia de evaluare pentru clasa a II-a. La respectiva ședință, care a avut loc pe 6 aprilie, s-a încheiat un proces-verbal prin care părinții au semnat că nu vor ca micuții să participe la evaluare. Au motivat că nu este perioada potrivită, pentru că sunt prea obosiți ți au semnat un tabel”, a precizat atunci directorul Colegiului „Frații Buzești”, Carmen Ștefănescu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...