09:55
Se întâmplă foarte rar ca opera unui publicist să fie influențată de statutul său politico-militar. Mai ales când creația sa este tradusă în 40 de limbi, așa cum este cazul lui Constantin Virgil Gheorghiu, diplomat interbelic, jurnalist, romancier, poet și preot din exilul românesc postbelic. S-a născut în noiembrie 1916, la Războieni, Neamț, în familia unui slujbaș al bisericii. Autorul romanului „Ora 25” are o istorie ieșită din comun.
Amintirile din copilăria petrecută de Constantin Virgil Gheorghiu la Războieni, Neamț, în anii grei care au urmat primului Război Mondial, sunt răvășitoare.
„Noi eram mai mulţi copii. N-aveam haine. Afară era frig. Stăteam toţi închişi în casă. Ne era foame. Surorile mele şi cu mine ţipam toţi odată. Plângeam, cerând ceva de mâncare. Mama mea lua de sub grindă Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov şi ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinţe ale sfântului om. Aflând nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastră. După ce se lăsa iar liniştea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grindă. După o jumătate de oră, începeam din nou să ţipăm de foame. Şi din nou, ne citea un alt capitol cu Iov. Iar uitam de foame. Aceasta se întâmpla de câteva ori pe zi. În fiecare zi. În toate zilele de iarnă. În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer”, a povestit scriitorul.
Junele poet s-a lansat în ziarul „Bilete de Papagal”. De altfel, Tudor Arghezi a fost cel care l-a recomandat lui Nae Ionescu. Tânărul Gheorghiu a fost autorul volumului de versuri „Viața de toate zilele a poetului”, 1937, premiat de Fundațiile Regale, urmat de „Caligrafii pe zăpadă” -1940. „Fost elev militar la Chișinău, combate, după 1938, în presa legionară, dar publică mult și în cea nealiniată. Paradoxal, în 1939 îi apare un poem dedicat premierului Armand Călinescu, victimă a legionarilor. Ajunge pe Frontul de Est în 1941 și participă la campanii de la care i se vor trage, deopotrivă, succesul internațional și dizgrația”, menționa într-o schiță biografică istoricul și criticul literar Paul Cernat.
Apoi, un volum de succes, prefațat de același Arghezi – „Ard malurile Nistrului. Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite” (1941), urmat de culegerile de impresii literare „Am luptat în Crimeea”, „Cu submarinul Delfinul la asediul Sevastopolului”, 1942, și de romanul de moravuri „Ultima oră”, 1943. Temele acestor creații vor fi valorificate, peste decenii, de către Marin Preda în arhicunoscutul „Delirul”. Atașat de presă al Ambasadei României la Zagreb, Constantin Virgil Gheorghiu se exilează după 1944, precaut, mai întâi în Germania, la Heidelberg, unde urmează cursurile Universității de Teologie și definitiv la Paris, oraș în care, din 1963, va deveni preot la biserica ortodoxă românească „Sfinții Arhangheli”. De menționat că era și licențiat al Universității din București.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După 23 august 1944, atașatul de presă Constantin Virgil Gheorghiu a fugit din Croația în Austria, la Viena, unde a fost internat zece luni într-un lagăr pe motiv că fusese „diplomat dintr-o ţară inamică”. De aici a ajuns în Turingia, dar Comisia Aliaţilor l-a considerat „germanofil” şi a fost internat încă doi ani (1945-1947) în lagărele de prizonieri la Darmstandt, Nürnberg şi multe altele. Întâmplările din acei ani cumpliți au fost rememorate ulterior de către romancier.
„Am fost trambalat dintr-un lagăr în altul, ca un fir de pai pe valurile oceanului. Zeci de lagăre. Pierdut în masa a zeci de mii de prizonieri anonimi, ca picăturile de apă în mare. De cum făceam efortul de a descoperi un om, o fiinţă omenească în prizonierul din stânga, din dreapta sau din faţă, ni se schimba lagărul. Erau oameni din toate clasele, savanţi, doctori, profesori universitari, cercetători, ţărani, negustori, tăietori de lemne, măcelari, soldaţi, subofiţeri, foşti miniştri. Toţi egali, înfometaţi, bătuţi, închişi”.
Eliberat în 1947, Gheorghiu și-a regăsit soţia, cu care se stabilise inițial la Heidelberg, în Germania. În acest oraș universitar liniștit a început scrierea romanului care avea să-l consacre definitiv în lumea culturală occidentală.
Debutează în exil în 1949 cu romanul „Ora 25” (La vingt-cinquième heure), însoțit de recomandarea lui Gabriel Marcel, scrisă la propunerea entuziasmatului Mircea Eliade, în traducerea lui Monique Saint-Come, pseudonimul Monicăi Lovinescu, o apropiată a lui Constantin Virgil Gheorghiu. Succesul a fost unul fulminant, romanul fiind vândut în milioane de exemplare, tradus în 40 de limbi și ecranizat în 1967, cu celebrul Anthony Quinn în rolul principal. Volumul a uimit de-a dreptul piața editorială din Hexagon la finalul anilor 1940.
„Acuzată de unii comentatori de senzaționalism excesiv, cartea dezvoltă un epos aparte, trepidant, în care eroul, țăranul Johann Moritz, identificat uneori naratorului Traian Koruga trece, în anii războiului, printr-o serie de aventuri, confuzii identitare și persecuții, bănuit că e evreu și trimis în lagăre naziste, evadat în Ungaria și internat din nou în Germania. Romanul se deschide, treptat, către o problematică a captivității politice în Istorie, fără ieșire și cu trimiteri la ambele totalitarisme”, puncta Paul Cernat.
Nu după mult timp, romancierul Constantin Virgil Gheorghiu avea să fie denunțat, în presa franceză, pentru crime de război pe Frontul de Est, antisemitism și propagandă pro-hitleristă, generând un imens scandal, acuzații care îi va determina pe vechii susținători să-l renege.
„De aici înainte, sesiza criticul menționat, volumele lui vor fi supuse de comentatorii români unei «lustrări» bagatelizante, deși productivitatea rămâne impresionantă și succesul de public ,inclusiv internațional, nu chiar mic: peste treizeci de titluri, foarte diverse, unele- parțial autobiografice, cu reminiscențe din trecutul românesc recent, altele-pe teme religioase”.
Constantin Virgil Gheorghiu, cu unele excepții, pentru critica românească rămâne, deocamdată, omul unei singure cărți importante. Și „omul unei singure cărți” dacă ar fi fost, Constantin Virgil Gheorghiu a reușit să adune grație romanului „Ora 25” nu numai aprecierile editorilor din întreaga lume, ci și laudele unor savanți de talia lui Mircea Eliade, care, la scurt timp după apariția cărții de căpătâi a lui Gheorghiu, i se confesa acestuia: „N-am citit nimic, în nicio literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele dumitale. Consider «Ora 25» una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările”.
Într-un articol pentru „România literară” („Sclavia ascunsă”, nr. 4/2016), publicistul Marius Miheț lansa întrebarea: „Cum să acuzi de antisemitism un tânăr căruia i se cere să divorțeze de soția lui evreică, iar el refuză – și asta în anii legionari? Cel mult unele articole cu iz antisemit, publicate la sfârşitul anilor ‘30, pot fi învinovăţite”.
Constantin Virgil Gheorghiu a fost căsătorit cu avocata Ecaterina Burbea, legătură matrimonială care i-a creat probleme scriitorului nu doar în timpul dictaturii lui Carol al II-lea ori în vremea zbuciumaților ani în care Garda de Fier tăia și spânzura la propriu în România, ci și în exilul din Franța. Scriitorul-preot Constantin Virgil Gheorghiu a murit în iunie 1992, la Paris. Avea 75 de ani.
