Constanța interzice artificiile de Revelion, dar petardele de la Mamaia rezistă

de: Impact
06 11. 2025, 01:39

Într-un gest de grijă față de animale, aer și, probabil, nervii colectivi, autoritățile din Constanța au decis: de Revelion nu se mai trag artificii. Orașul va întâmpina noul an în liniște, un concept experimental pentru zona urbană românească.

„E timpul să evoluăm spre un Revelion mai pașnic, mai sustenabil, mai compatibil cu somnul pisicilor”, a explicat un oficial local, vizibil emoționat că în sfârșit poate ține o conferință de presă fără să îl pândească pe fundal o pocnitoare vândută în ilegal.

Dar dacă artificiile cedează la Constanța, la Mamaia petardele rămân în vigoare. Din fericire, nu prea ajung acolo de Revelion. De regulă, își fac apariția de 1 Mai.

Unii constănțeni salută măsura. În sfârșit, vor putea să-și facă bilanțul anului fără să se mai gândească dacă a explodat centrala sau doar artifica. Alții privesc decizia cu scepticism: așteaptă să vadă dacă liniștea prinde la public. În orașul ăsta, tăcerea e cel mai neobișnuit zgomot.