Compensări la gaze pentru doar 10% pentru consumatori. În ce situație se aplică plafonarea

Gabriela del Pupo 28.12.2021, 13:15
Compensări la gaze pentru doar 10% pentru consumatori. În ce situație se aplică plafonarea

Un procent infim din populație ar urma să beneficieze de compensarea facturilor la energie și la gaze avertizează Asociația Energia Inteligentă. Doar 10% dintre consumatorii de gaze vor primi facturi compensate şi 15% dintre consumatorii de energie electrică vor beneficia de un discount de până la 30 de lei pe lună, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Energia Inteligentă.

Plafonarea se aplică doar dacă preţurile depăşesc valoarea de 1 leu/kWh

Practic Asociația Energia Inteligentă explică faptul că doar consumatorii de energie elecreică care nu au încheiat contracte avantajoase vor beneficia de plafonarea prețurilor prin acordarea de compensare a facturilor. Astfel că cei care au semnat din timp cu un furnizor care a practicat prețuri corecte au primit facturi cu discount de doar câțiva lei.

„În situaţia consumatorilor care au rămas în serviciul universal sau au încheiat contracte la energie electrică în piaţa concurenţială până la 1 iulie 2021, preţurile nu depăşesc în general valoarea de 1 leu/kWh şi atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în cazul a peste 75% dintre consumatorii casnici de energie electrică nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 1 leu/kWh”, se arată în comunicatul asociației remis Agerpress, conform economica.net.

La furnizarea de gaze naturale preţul trebuie să fie mai mare de 0,37 lei/kWh cu tot cu taxe

Același principiu se aplică și la facturile de gaze naturale. Doar cei care au încheiat contracte cu furnizori care au ales să aplice un preț majorat substanțial vor avea parte de compensarea facturilor.

„În situaţia consumatorilor care au fost trecuţi prin efectul legii în piaţa liberă la 1 iulie 2021 sau nu au încheiat contracte la gaze naturale în piaţa concurenţială după data de 1 iulie 2021, preţurile nu depăşesc în general valoarea de 0,37 lei/kWh şi atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în cazul a peste 85% dintre consumatorii casnici de gaze naturale nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 0,37 lei/kWh” se arată în comunicatul asociației.

gaze

Depinde și cât consumăm

De asemenea un alt criteriu ține de consumul fiecărei gospodării. La un minimum de consum nu se aplică programul de compensare a facturii. La un consum mediu de enrgie electrică de 125 kWh, rezultă o compensaţie de 1,25 – 2,5 lei/lună.

„Apreciem că circa 25% din consumatori casnici de energie electrică nu se încadrează în condiţiile de consum şi nu vor beneficia de nici o compensaţie; circa 60% dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi 1-2 lei compensare pe lună; circa 15% dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi până la aproximativ 30 lei compensare pe lună”

Și la consumul se gaze naturale situația este identică. Consumul trebuie să depășească 20 mc şi să fie mai mic de 150 mc în luna noiembrie 2021, pentru o compensaţie de 33%  în situaţia în care preţul gazelor naturale fără tarife şi taxe este mai mare de 0,125 lei/kWh. Pentru cei care au încheiat contracte înainte de 1 iulie și nu au semnat pentru prețurile din piața concurențială nu se compensează factura.

„Apreciem că circa 40% din consumatori casnici de gaze nu se încadrează în condiţiile de consum şi nu vor beneficia de nici o compensaţie; circa 50% dintre consumatorii casnici de gaze naturale au preţul gazelor în anul acesta sub limita preţului impus de lege pentru care se acordă compensaţie şi nu vor beneficia de nici o compensaţie; circa 10% dintre consumatorii casnici de gaze vor primi până la aproximativ 150 lei compensare pe lună”, au conchis specialiștii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...