Comoara găsită de un cuplu în pivnița casei. Au dat peste saci cu bani, dar bucuria lor nu a durat mult

Stan Filon 10.06.2023, 19:06
Comoara găsită de un cuplu în pivnița casei. Au dat peste saci cu bani, dar bucuria lor nu a durat mult

Un cuplu din America a crezut că a dat lovitura atunci când a găsit efectiv saci cu bani! Cei doi soți tocmai ce se apucase de curățenie în casa tatălui ei, care probabil că a decedat. Cei doi americani doreau să renoveze proprietatea pentru a o putea închiria.

Comoara găsită de un cuplu în pivnița casei

Așadar, descoperire de senzație pentru un cuplu din Statele Unite ale Americii. John Reyes și soția sa s-au decis să facă curat în casa tatălui ei, decedat recent. Doreau să facă curat, apoi să o renoveze puțin, ca mai apoi să închirieze proprietatea respectivă.

Casa a fost construită în anii 1900 și familia respectivă crede că e posibil să fi funcționat ca pensiune la un moment dat, așa că se gândeau să o închirieze din nou. Când au ajuns cu curățenia în pivnița casei, au descoperit pe jos câțiva bănuți. Apoi mai mulți, iar într-un final au ajuns la o adevărată comoară. Mulți saci plini din care s-au revărsat monede americane de un cent. Sacii erau ticsiți pur și simplu de fișicuri de monede de un cent.

Comoara gasita de un cuplu in pivnita casei
Comoara gasita de un cuplu in pivnita casei

Un milionde bănuți de cupru pur

Au crezut că au dat lovitura și au cărat toată ziua la sacii respectivi, care erau destul de grei. Cei doi au aproximat că în saci s-ar regăsi aproximativ un milion de bănuți de un cent. Monedele, care sunt fabricate din cupru pur, datează dinainte de 1943, când SUA au început să folosească alte metale pentru moneda de un cent din cauza penuriei din cel de-al Doilea Război Mondial. Acestea erau în saci inscripționați cu nume de bănci care nici măcar nu mai există.

„Unele bănci nici măcar nu mai există. Sac cu sac, a trebuit să-i scoatem din pivniță, pe scări, și să-i ducem la mașină”, a povestit Reyes, adăugând că a avut nevoie de o zi întreagă pentru a scoate monedele din beci.

Cei doi soți s-au gândit că vor obține 10.000 de dolari pentru sacii cu bani, însă bucuria lor a durat până au sunat la prima bancă. Aceasta i-a refuzat și au motivat că efectiv nu au loc pentru atâția bănuți. „Nu-i aduceți aici”, i-a spus managerul unei sucursale Well Fargo, a povestit bărbatul.

După ce s-a consultat cu un bancher, cuplul a decis să renunțe la încercarea de a-i mai schimba. „Vezi tot felul de povești despre oameni care găsesc bănuți în valoare de 2 milioane de dolari”, a spus Reyes. Dar nici nu au răbdare să caute monede valoroase în sac, așa că au decis să le vândă online, cerând 25.000 de dolari pentru toți bănuții. Suma pe care o vor încasa o vor folosi pentru renovarea casei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...