Cu doar câteva zile în urmă, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a conceput o Ordonanță de Urgență ce a fost adoptată de Guvern, ce are rolul de a elimina comisionul pe contribuție la Pilonul II de pensii, după care va fi introdus un comision unic.
Astfel că până la sfârșitul acestui an comisioanele care au fost percepute de către administratori reprezintă aproape o treime din câștigul net raportat până în prezent. Din 2008 și până la finalul anului 2021, administratorii privați au încasat în jur de 3.3 miliarde de lei sub formă de comision. Tocmai de aceea ASF a decis să taie aceste câștiguri și să impună un comision unic.
Vreme de 14 ani, românii au contribuit la sistemul de pensii private cu mai mult de 76.2 miliarde de lei, astfel că randamentul obținut de administratori în plasamente s-a ridicat la peste 12.5 miliarde de lei.
În acest sens, s-a decis ca ASF să reglementeze lucrurile pentru a crește randamentul și performanța administratorilor. În plus, dacă până în prezent câștigul administratorilor era din două comisioane, de la aprobarea OUG se va percepe doar comisionul pe activul net.
Mai mult, se pare că ASF va lansa și o încercare de stimulare a performanței prin introducerea unui nou tip de comision, care va fi aplicat tot pe activul net, dar va fi diferențiat în funcție de randamente.
„Într-un moment critic în care constatăm creșterea riscului de piață cauzat de o volatilitate ridicată pe piețele financiare din Uniunea Europeană, marcate de deteriorarea echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat din Ucraina și de impactul pandemiei Covid-19, A.S.F. se concentrează pe misiunea sa de a supraveghea cu atenție evoluția pieței pensiilor private, de a înțelege și evalua corect riscurile nu numai la adresa investitorilor și participanților la fondurile de pensii private, dar și la adresa stabilității financiare la nivelul economiei naționale”, a declarat Nicu Marcu, preşedintele ASF, într-un comunicat transmis de instituție.
Se pare că măsurile de reformare a legislației din domeniul sistemului pensiilor private au rolul de a crește capacitatea de supraveghere a Autorității, pentru ca activitatea fondurilor de pensii private să se poată desfășura în condiţii optime pentru toți participanţii.
Totodată, prin actualizarea cadrului de reglementare în domeniul pensiilor private, vom impune o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce privește activitatea acestora, modificările fiind aduse pentru a asigura o protecție suplimentară a activelor fondurilor de pensii private, în beneficiul participanților la aceste fonduri”, a mai spus acesta.
Nicu Marcu a ținut să mai noteze că toate aceste noi modificări vor putea permite ASF-ului să controleze, dar și să impună o administrare bună a fondurilor de pensii private.