Cod Rutier. Cât este punctul de amendă. Valoarea stabilită până la sfârșitul anului 2019

Redacția IMPACT 04.10.2019, 14:52
Cod Rutier. Cât este punctul de amendă. Valoarea stabilită până la sfârșitul anului 2019

Punctul de amendă reprezintă, potrivit legii, 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Acesta, însă, a crescut în ultimii ani, iar Guvernul a decis să facă o excepție de la această regulă pentru o perioadă de timp.

Punctul de amendă reprezintă, potrivit legii, 10% din valoarea brută a salariului minim pe economie. Asta înseamnă că, dacă salariul minim pe econonomie este 1.000 de lei, atunci valoarea punctului de amendă este de 100 de lei.

La patru puncte de amendă încasate, șoferul ar trebui să scoată din buzunar 400 de lei, în baza acestui exemplu.

Numai că salariul minim pe economie a crescut de mai multe ori în ultimii ani. De la 1.450 de lei a ajuns la 1.900 de lei. Și, de la 1 ianuarie anul acesta, a urcat din nou: la 2.080 de lei în cazul persoanelor fără studii superioare și la 2.350 de lei la cele cu studii superioare, valori brute.

Totuși, punctul de amendă a rămas mai mic.

Cod Rutier. Cât este punctul de amendă

Poliția-Română radare pe strazi

Valoarea punctului de amendă a fost înghețată la 145 de lei pentru sacțiunile rutiere, potrivit unei Ordonanațe de Urgență a Guvernului, adoptată încă din anul 2018.

 „Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, se plafonează punctul-amendă la suma de 145 lei, cât este în prezent, fără a se majora în funcție de salariul minim brut pe economie garantat în plată”, spunea Guvernul.

În aceste condiții, punctul de amendă nu a mai crescut la valoarea de 208 de lei de la începutul anului, așa cum ar fi trebuit dacă n-ar fi existat o derogare de la regulă.  În lipsa unor modificări, punctul de amendă va rămâne de 145 de lei până la data de 31 decembrie a lui 2019.

Valoarea acestuia este valabilă încă din anul 2017, atunci când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei.

Există cinci clase de amendă în România, iar primele patru se aplică persoanelor fizice, urmând ca a cincea să se aplice stric persoanelor juridice.

Clasele de sancțiuni sunt acestea:

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă
  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă
  • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă
  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.
Urmăriți Impact.ro și pe