Cine sunt vedetele din noul sezon „Splash! Vedete la apă” de la Antena 1. Concurenții au început deja antrenamentele

Badea Violeta 08.07.2022, 12:13

Asteptarea aproape ia sfârșit pentru fanii Splash! Vedete la apă! Mult așteptatul show de la Antena 1 va reveni în curând pe micul ecran. Producătorii nu au anunțat încă dată oficială a difuzării, însă s-au aflat vedetele din noul sezon, cu numărul 5. Acestea au început deja antrenamentele. Iată despre cine este vorba!

S-a aflat cine participă la Splash! Vedete la apă 2022

Splash! Vedete la apă! este una dintre cele mai așteptate emisiuni de la Antena 1. Fanii sunt în culmea fericirii, după ce au aflat că emisiunea urmează să revină pe micul ecran cu un nou sezon, cel cu numărul 5.

Momentan, producătorii nu au anunțat când e programată premiera show-ului, dar vestea bună e că s-au aflat deja vedetele care se vor încumeta să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.

Aceștia se antrenează de zor la bazinul olimpic din Bacău ca să poată trece peste probe, fără nici un fel de emoții. Una dintre vedetele care au acceptat provocarea este Irisha, fosta concurentă de la Survivor România.

„Așteptarea a luat sfârșit ? Ne vedem la Splash! Vedete la apă în acest sezon.

Pot să vă zic doar că:

– Am frică de înălțime.

– Nu stiu să înot.

– Efectiv nu stiu cum o sa mă descurc? Să-mi țineți pumnii, am mare nevoie de voi acum♥️ Să înceapă nebuniaaaaaaaaaaa”, a scris artista pe o rețea socială.

În imagini mai sunt: Bănel Nicoliță, Monica și Ana Odagiu, Nick Casciaro, Nick de la N&D. Cei șase concurenți sunt nerăbdători să își testeze limitele.

Antrenamante concurenti Splash
Vedetele se antreneaza la bazinul olimpic din Bacau

Cine a câștigat Splash! Vedete la apă 2021

Anul trecut, emisiunea Splash! Vedete la apă a fost prezentată de Răzvan Fodor, Anna Lesko și Ramona Olaru. Sezonul cu numărul 4 al celebrului show de la Antena 1 a debutat pe data de 23 august 2021, iar premiul cel mare în valoare de 10.000 de euro a fost câștigat de fostul fotbalist al echipei de fotbal Dinamo București, Cristi Pulhac.

În marea finală a emisiunii au mai fost: Anca Bucur, Natalia Duminică, Sonny Medini, Emy Alupei, Jador, Sandy şi Rikito. Pe locul doi s-a aflat celebrul cântăreț de manele, Jador, iar pe locul al treilea s-a clasat Sonny Medini.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...