Primul român ajuns viceprimar în Italia a fost votat la alegerile din octombrie într-o localitate cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 17% sunt străini, cei mai mulți dintre ei români.
Primul român ajuns viceprimar în Italia este Toader Stoica, în vârstă de 52 de ani, originar din comuna vrânceană Tănăsoaia. Cunoscut acolo ca Teodoro, el a obținut aproape 300 de voturi la alegerile ce au avut loc pe 3 și 4 octombrie.
Astfel, românul a devenit viceprimar în comuna Riano din provincia Roma, regiunea Lazio. Pe lângă această funcție, românul mai are de îndeplinit două – de consilier și de membru în executivul localității.
”Mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, voi ocupa această funcție cu un enorm simț al responsabilității față de toți cetățenii”, a promis Teodor Stoica, pe rețelele de socializare.

În afară de politică, primul român ajuns viceprimar în Italia mai are și alte ocupații. Teodor Stoica este antreprenor în construcții. Și-a început activitatea în politică de multă vreme în această localitate.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Sunt implicat activ, de peste 10 ani, în viața socială și politică a localității. Am câștigat alegerile locale din 2016, după care am fost consilier 3 ani, iar ultimii doi ani assessore, mai precis consilier în executivul comunei.
Cred că cel mai bine mă pot descrie oamenii care au colaborat cu mine. Lucrez cu oameni și pentru oameni.” a spus Toader Stoica, în vârstă de 52 de ani, potrivit rotalianul.com.
Primul român ajuns viceprimar în Italia a mai spus că din punctul său de vedere, își datorează succesul cetățenilor români. Toader Stoica crede că 80% din alegătorii lui au fost români și doar 20% au fost de alte naționalități.
”Campania de informare a fost foarte bine organizată. Toate informațiile au fost puse la dispoziția participanților la vot, astfel încât să nu existe niciun impediment în alegerea candidatului favorit. Dar nu s-au prezentat toți la urne, suntem mai mulți decât cei care au fost la vot!
Cu multă muncă si multă răbdare se obține totul. Încă o dată s-a dovedit că românii sunt foarte puternici atunci când sunt uniți.
Predominante cu siguranță au fost voturile românilor, dar m-au surprins plăcut și italienii care mi-au acordat încredere și au decis să mă voteze. Atât înainte de acest mandat, cât și acum, scopul meu a fost sa fiu aproape de români și să răspund prompt nevoilor lor”, a mai spus românul după victoria sa.