Cine e principalul suspect în cazul sopranei de la Iași. Dosar penal pentru tentativă de omor

Andrei Cezar 13.05.2020, 08:33
Cine e principalul suspect în cazul sopranei de la Iași. Dosar penal pentru tentativă de omor

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru tentativă de omor, în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară din Iași. Oamenii legii i-au audiat deja pe soțul femeii și pe soacra ei.

Cine ar putea fi principalul suspect în cazul sopranei de la Iași

Starea de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară este gravă. Se află internată în spital în comă cu multiple leziuni, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

„Prezenta leziuni cranio-cerebrale, toracice, coloană și bazin. Pentru că leziunile cerebrale s-a intervenit imediat chirurgical. Starea este în continuare extrem de gravă, fiind internată în terapie intensivă”. a declarat Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași, potrivit Stirileprotv.ro.

Nu se știe exact cum a ajuns artista în această situație. Soțul și soacra femeii susțin că a fost un accient și că a căzut pe scări, însă nu au chemat imediat ambulanță, ci abia după câteva ore. Din acest motiv procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în care vor fi audiate mai multe persoane.

„Procurorul criminalist a fost la faţa locului şi face audieri în cauză. S-a constituit un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul în care a fost implicată doamna respectivă (mezzosoprana Maria Macsim-Nicoară – n.r.). Au fost audiate mai multe persoane, printre care soţul părţii vătămate, soacra acesteia şi unii vecini. Audierile vor continua”, a declarat marţi Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, potrivit Bzi.ro.

Cine e principalul suspect în cazul sopranei de la Iași. Dosar penal pentru tentativă de omor
Cine e principalul suspect în cazul sopranei de la Iași. Dosar penal pentru tentativă de omor
Foto: Cancan.ro

Mezzosoprana și soțul ei consumaseră alcool

Mezzosoprana locuia cu soțul ei. Avocatul bărbatului a declarat că ar fi vorba despre un accident, dar aduce în discuție și consumul de alcool. Potrivit apărătorului, cei doi ar fi consumat ”câte un pahar sau mai multe de vin”, dar nu împreună, ci separat. Ea ar fi mers la părinții ei, iar el s-a întreținut cu un prieten și spre seară s-au întâlnit. În același timp, avocatul recunoaște că nu s-a sunat imediat la salvare.

Ea s-a împiedicat, i s-a făcut rău pe scări, a căzut și s-a lovit. Soțul a crezut că nu este atât de gravă situația. Spre dimineață a sunat-o pe mama lui și împreună au sunat la salvare”. a spus avocatul Andrei Hoga.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară are 52 de ani și este doctor în muzică. Performează pe scena Operei Naționale din Iași de aproape trei decenii, iar în cariera sa a participat la mai multe turnee din Europa și Japonia.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI