Cine a fost Sfântul Filimon – suferințele inimaginabile prin care a trecut, în viața sa

Daria Petrescu 22.11.2020, 09:38
Cine a fost Sfântul Filimon – suferințele inimaginabile prin care a trecut, în viața sa

În fiecare an, pe 22 noiembrie, se sărbătorește Sfântul Filimon. Acesta nu este singurul Sfând pe care credincioșii îl prăzmuiesc în această zi. Alături de acesta, este rostit și numele Sfinților  Apostoli Arhip şi Onisim.  Astfel că,  Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox astăzi.

Cine a fost Sfântul Filimon

Arhip şi Filimon în cetatea Colose din Frigia, iar Onisim la Roma, urmându-i Sfântului Apostol Pavel. Lui Filimon, soţiei acestuia, Apfia, şi lui Arhip, li se adresează Sfântul Pavel în Epistola către Filimon:

„… iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi, şi surorii Apfia, şi lui Arhip, cel împreună-oştean cu noi, şi Bisericii din casa ta…” (Filimon 1, 1-2).

Ce nu trebuie să faci de Sfântul Filimon

Se știe că Sfântul Filimon a avut un sfârșit tragic, martiric. De asemenea, Apfia şi Arhip au fost  ucişi cu pietre în timpul împăratului Nero. Lui Onisim i s-a tăiat capul în timpul lui Domiţian

-în cele 40 de zile ale postului, nu se pune ulei în mâncare

– credincioşii nu trebuie să consume carne, brânză și ouă

– în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă mâncare fără ulei și fără vin

– În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin

-sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin.

De ce este supranumit Sfântul Filimon protectorul artiştilor

„Cu mai mulți ani în urmă, un grup de actori a cerut binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist pentru a numi un sfânt al Bisericii noastre ca ocrotitor al actorilor.

Sfantul Apostol Arhip, Filimon și sotia lui Apfia

La solicitarea lor, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul actorilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor. Nu este ceva neobişnuit, se ştie că înainte de secolul XX fiecare breaslă avea un sfânt protector”, a spus Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul.

Povestea Sfântului Filimon spusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul

„Sfântul Mucenic Filimon era în vremea aceea comediantul păgân al cetăţii Tebaida Egiptului.

Acesta a fost de acord să îmbrace hainele unui creştin numit Apolonie şi să aducă jertfă idolilor în locul lui, ca să scape de persecuţia păgânilor, dar, îndată ce s-a îmbrăcat, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credinţa în Hristos şi a devenit creştin. Pentru aceasta a fost și el supus multor chinuri.

Astfel, când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre cel care îl chinuia şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon i-a spus că se va vindeca dacă după sfârșitul său mucenicesc va lua ţărână de pe mormântul său și o va pune peste ochi. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie.

„L-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare”

Conducătorul cetății, cel care îl chinuise pe acesta, s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon. A făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos.

Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că cel ce conducea cetatea s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el. L-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare”, este povestea spusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul,  scrie ziarulmetropolis.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe