Chirurgul Mircea Beuran este infectat cu coronavirus. Cum se simte acum acesta

Rădulescu Valentin 30.09.2020, 14:11
Chirurgul Mircea Beuran este infectat cu coronavirus. Cum se simte acum acesta

Deoarece medicii sunt foarte expuși la infecția cu noul tip de virus, Chirurgul Mircea Beuran a ajuns și el să se lupte cu coronavirus. Recent s-a aflat că a fost depistat cu Covid-19, iar acum se află sub tratament. Care este starea de sănătate a chirurgului?

În ce stare de află chirurgul Mircea Beuran după ce a fost depistat cu coronavirus?

Aflat la vârsta de 67 de ani, chirurgul a fost depistat recent cu noul tip de virus. Potrivit informațiilor de pe hotnews.ro, Mircea Beuran se află în prezent la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București. Din fericire nu este internat în secția de Terapie Intensivă, dar primește tratament cu oxigen.

Amintim că Mircea Beuran s-a aflat în mijlocul unul scandal anul trecut. În iarnă o pacientă în vârstă de 66 de ani a luat foc chiar pe masa operație. Incidentul s-a petrecut din cauza unei substanțe folosite din sala de operație, iar aceasta suferea de o boală aflată în faza terminală. Din păcate, pacienta a murit câteva zile mai târziu. Potrivit informațiilor din presă, Mircea Beuran a mărturisit atunci că nu se afla în sala de operație în momentul în care s-a produs dezastrul.

Chirurgul Mircea Beuran este infectat cu coronavirus. Cum se simte acum acesta
Sursă Foto: notabn.ro

Mircea Beuran, acuzat de mită

Beuran este fostul șef al Secției de Chirurgie III, din cadrul Spitalului Floreasca din București. De asemenea, acesta a fost și ministru al Sănătății în perioada anilor 2003-2004. De curând a avut însă și probleme cu oamenii legii. În anul 2018, procurorii au susținut că Mircea Beuran ar fi primit bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, pentru a numi pe cineva într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”. Instanța a decis atunci ca medicul să rămână sub control judiciar.

„Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia Instanței, potrivit Agerpres.

Urmăriți Impact.ro și pe