Galatasaray – Liverpool, meci contând pentru etapa a 2-a a fazei principale din Liga Campionilor, este programat, marţi, 30 septembrie 2025, de la ora 22:00, pe Ali Sami Yen din Istanbul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 1.
Galatasaray, cea mai titrată echipă a Turciei la nivel continental, şi Liverpool, una dintre echipele legendare ale competiţiei, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 2-a din Champions League.
Galatasaray a debutat cu un eşec în această fază a competiţiei, scor 1-5 pe terenul lui Eintracht Frankfurt.
Galatasaray a acces direct în grupă după ce a terminat pe locul 1 în sezonul 2024-2025 din Super Lig, cu 95 de puncte după 36 de etape, cu 11 peste Fenerbahce şi cu 21 mai multe decât Samsunspor, care au completat podiumul.
În actuala ediţie a campionatului din Turcia, echipa antrenată de Okan Buruk este pe locul 1 după şapte etape, cu 21 puncte, cu şase peste Fenerbahce şi cu şapte peste Trabzonspor. În cel mai recent meci oficial, disputat în Super Lig, Galatasaray s-a impus, în deplasare, cu Alanyaspor, scor 1-0.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cea mai mare performanţă a lui Galatasaray în Champions League este semifinala disputată în ediţia 1985-1986 (Cupa Campionilor Europeni), când a fost eliminată de Steaua, 0-4 (d) şi 1-1 (a); a câştigat Europa League, ediţia 1999-2000 (Cupa UEFA), şi Supercupa Europei, ediţia 2000.
Liverpool a debutat în grupă cu un succes, scor 3-2 pe teren propriu cu Atletico Madrid.
Liverpool a acces direct în acestă fază a competiţiei după ce a terminat pe locul 1 în sezonul 2024-2025 din Premier League, cu 84 de puncte după 38 de etape, cu 10 peste Arsenal şi cu 13 mai multe decât Manchester City, care au completat podiumul.
În actuala ediţie a campionatului din Anglia, echipa antrenată de Arne Slot este pe locul 1 după cinci etape, cu 15 puncte, cu două peste Arsenal şi cu trei mai multe decât Crystal Palace, pe terenul căreia a pierdut în cel mai recent meci din campionat, scor 1-2.
Liverpool a triumfat de şase ori în Champions League (Cupa Campionilor Europeni), ultima oară în 2019, scor 2-0 într-o finală cu Tottenham, şi a mai pierdut de alte patru ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 2022, scor 0-1 cu Real Madrid.
Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în sezonul 2006-2007 din Champions League, în faza grupelor, când fiecare dintre ele s-a impus, pe teren propriu, cu acelaşi scor, 3-2, Liuverpool în tur, iar Galatasaray în retur.
Superbet oferă cota 1.19 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Galatasaray – Liverpool.
Articol susţinut de: Superbet.