Ce stațiuni balneare sunt în România. Țara noastră găzduiește mai mult de o treime din izvoarele minerale și termale ale Europei

Emanuela Pană 21.07.2022, 12:12
Ce stațiuni balneare sunt în România. Țara noastră găzduiește mai mult de o treime din izvoarele minerale și termale ale Europei

Ce stațiuni balneare sunt în România și ce afecțiuni pot trata. Țara noastră este recunoscută pentru stațiunile balneare, având un potențial inepuizabil grație apelor minerale terapeutice, apelor termominerale, nămolurilor și turbelor și, nu în ultimul rând, gazelor mofetice. Pe teritoriul României se află un număr impresionant de stațiuni balneare cu tradiție, unde vei găsi condițiile ideale pentru tratarea diferitelor boli și menținerea stării de bine.

Ce stațiuni balneare sunt în România și ce afecțiuni pot trata

România este locul ideal când vine vorba despre stațiuni balneare, pe teritoriul țării noastre găsindu-se numeroase astfel de locuri de relaxare, dar și pentru tratarea diverselor afecțiuni. Astfel, bugetarii, dar și privații care nu și-au cheltuit încă voucherele de vacanță se pot orienta anul acesta către stațiunile balneare din țară, în detrimentul litoralului sau stațiunilor mult prea aglomerate de pe Valea Prahovei.

Ce este o stațiune balneara?

Înainte de a le enumera pe cele mai populare din țară, alături de afecțiunile pe care le tratează, vrem să începem prin a oferi câteva lămuriri cu privire la ce este aceea o stațiune balneară. Așadar, sunt numite stațiuni balneare acele localități care posedă agenți curativi naturali: ape minerale, nămoluri terapeutice, băi de mare, climă benefică, dar și condițiile necesare pentru utilizarea acestor agenți în scopuri terapeutice și profilactice.

Puterile curative ale naturii (apă, aer, lumină, nămoluri) îi sunt cunoscute omului încă din cele mai vechi timpuri, utilizarea acestora în ameliorarea diverselor afecțiuni fiind răspândită în special în Grecia și Roma Antică. O bună parte dintre izvoarele termale și structurile balneologice fondate de romani pe coasta Mării Negre s-au păstrat până în secolul XX.

Ce stațiuni balneare sunt în România?

Poate nu știai, dar țara noastră găzduiește mai mult de o treime din izvoarele minerale și termale ale Europei. Stațiunile balneare de pe teritoriul României asigură alinare pentru numeroase afecțiuni și boli medicale, precum: reumatism, afecțiuni respiratorii, cardiace, stomacale și nervoase, precum și tulburări de nutriție, metabolism și ginecologice.

Agenții curativi naturali sunt completați de tot ce înseamnă condiții de îngrijire medicală atentă, iar aici facem referire la fizioterapie, acupunctură, electroterapie și medicamente produse din plante. Așadar, nu-i de mirare că românii sunt fani stațiuni balneare, vizitându-le anual pentru a profita de izvoarele minerale, apele termale și aerul proaspat. De asemenea, după cum reiese și din statistici, țara noastră atrage anual o mulțime de turiști români și străini.

Așadar, iată care sunt cele mai populare stațiuni balneare din România, care îi atrag ca un magnet pe cei ce doresc vindecare și relaxare:

1. Stațiunea balneară Băile Felix

Înființată în secolul al XVIII-lea, stațiunea de sănătate Băile Felix este cea mai mare din România, dar și una dintre cele mai populare. Ea este deschisă pe tot parcursul anului, iar oamenii vin aici pentru tratarea afecțiunilor de tot felul, de la reumatice inflamatorii, afecțiuni reumatice degenerative, până la afecțiuni posttraumatice, ale sistemului nervos periferic și central sau afecțiuni asociate (boli de nutriție, metabolice, endocrine).

Ce statiuni balneare sunt in Romania
Statiunea Baile Felix

Apele termale de aici au un conținut bogat de bicarbonat, sulf, calciu, sodiu, siliciu și sunt completate de nămolul sapropelic. Efectele miraculoase ale apelor termale din Băile Felix sunt cunoscute chiar de pe vremea Imperiului Roman. Tradiția spune că regele Ladislau, călătorind prin aceste ținuturi, ar fi descoperit, prin anul 1095,  izvoarele termale cu efecte benefice pentru sănătate.

2. Stațiunea balneară Băile Herculane

Cei mai mulți oameni și-au făcut un fel de tradiție din a merge la Băile Herculane, astfel că, în fiecare an, mii de persoane ajung aici pentru a trata afecțiuni ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos, probleme respiratorii, diabet zaharat incipient, intoxicații cu metale grele și multe altele.

Denumirea romana a Băilor Herculane este „Aqua Herculis“, stațiunea fiind numită după zeul Hercules, despre care se spune că s-ar fi scăldat în apele sale tarmale. Istoria sa lungă este atestată de inscripția „Ad Aquas Herculis Sacras“, din 153 d.Hr.

3. Stațiunea balneară Sovata

Stațiunea balneară Sovata este una dintre cele mai cunoscute din România, fiind menționată pentru prima dată într-un document din 1597, însă înregistrată ca stațiune în 1850. Situată în uimitoare regiune împădurită din Transilvania, Sovata își așteaptă vizitatorii cu ape minerale clorosodice din lacul heliotermic, nămol saproelic din lac și multe alte facilități.

Românii și turiștii vin aici pentru tratarea unor afecțiuni precum: reumatism degenerativ, inflamator și abarticular, sechele posttraumatice, afecțiuni neurologice periferice (pareze), afecțiuni endocrine (hipertiroidie), afecțiuni cardiovasculare (ulcer varicos) și altele. Apele minerale de la Sovata sunt prescrise în afecțiuni ginecologice și sterilitate.

4. Stațiunea balneară Băile Tușnad

La Băile Tușnad vin persoanele care au probleme la stomac, gastrite cronice, enterocolite, reumatism articular acut sau insuficiență cardiacă și afecțiune tiroidiană, întrucât stațiunea balneară este renumită pentru tratarea de astfel de afecțiuni. Pe lângă dorința de vindecare, turiștii vin aici și pentru peisaje remarcabile și relaxare.

Ce statiuni balneare sunt in Romania
Statiunea Baile Tusnad

Orașul și împrejurimile sunt recunoscute pentru stațiunile lor balneare, dar și pentru apele minerale primite de la șapte izvoare. De menționat că în apropiere se află și Lacul Sfânta Ana, un celebru lac-crater vulcanic, singurul de acest fel din țară. Secuienii au folosit timp îndelungat apele de aici pentru scăldat.

5. Stațiunea balneară Vatra Dornei

Vatra Dornei din județul Suceava reprezintă un loc în care oamenii, români sau turiști, vin în special pentru a se trata de afecțiuni cardiace, afecțiuni reumatismale degenerative, afecțiuni reumatismale, afecțiuni neurologice periferice, afecțiuni asociate precum afecțiuni respiratorii, endocrine, digestive, ginecologice, metabolice, de nutriție, boli profesionale, astenie nevrotică.

Stațiunea balneară pune la dispoziția lor ape minerale hipotonice sau hipertonice, carbogazoase, clorosodice, bicarbonatate, ape minerale climaterice fortifiante și stimulante, sulfuroase.

6. Stațiunea balneară Oglinzi

Localizată în Neamț, această stațiune este perfectă pentru relaxare, în principal. Printre resursele ce se găsesc aici se numără apele cu clor-sodice de concentrație mare; clima calmă și aerul puternic ionizat.

Stațiunea Oglinzi se găsește la 3 km nord de Târgu Neamț și la 2 km de Cetatea Neamț. Și aici se pot trata diverse boli și afecțiuni, ca de exemplu afecțiuni ale pielii, ale sistemului respirator, nevroze sau reumatism.

7. Stațiunea balneară Băile Govora

La Stațiunea Govora, situată în județul Vâlcea, la 21 km de Râmnicu Vâlcea, într-o regiune de dealuri acoperite de păduri de fag, stejar, molid, pin și salcâm, oamenii vin de ani de zile pentru terapie. De asemenea, mulți își tratează aici sinuzite, rino-sinuzite, amigdalite, laringite, faringite, micoze, afecțiuni respiratorii și multe altele. Aici se găsește și un sanatoriu pentru boli reumatice și respiratorii pentru copii.

Statiunea Baile Govora
Statiunea Baile Govora

Afecțiunile se ameliorează considerabil mulțumită apelor minerale hipo-tonice care conțin sulf, clor, iod, brom, sodiu și bicarbonat, dar și a climatului. Descoperirea apelor minerale de aici a fost făcută în anul 1876, de către locuitorii satelor din zonă.

8. Stațiunea balneară Băile Olănești

Stațiunea Balneară Băile Olănești, localizată la 18 km nord-vest de Râmnicu Vâlcea, se află pe primul loc în topul stațiunilor din România în ceea ce privește numărul de surse al apelor minerale, fluxul lor zilnic total, compoziția, concentrația și varietatea. Aici se găsesc peste 35 de surse hidrografice, atât ca izvoare naturale, dar și ca urmare a lucrărilor de foraj și minare (puțuri și galerii).

Olănești se numără printre puținele locuri din țară care include doi factori extrem de importanți, și anume clima și conservarea, ca rezultat al apelor minerale. Oamenii vin aici pentru tratarea afecțiunilor renale și ale căilor urinare, bolilor digestive, bolilor hepatice, afecțiunilor respiratorii și multe altele. Apele minerale care se găsesc la Olănești conțin: sulf, clor, iod, brom, sodiu, calciu și magneziu.

9. Stațiunea balneară Turda

Turda se numără printre destinațiile preferate în special de persoanele în vârstă care suferă de preartroză, reumatism, reumatism degenerativ, afecțiuni ale sistemului nervos sau periferic. Aici se pot face băi cu nămoluri minerale terapeutice, clorosodice hipersaline.

10. Stațiunea balneară Ocnele Mari

Ocnele Mari reprezintă o altă stațiune balneară populară din România, aici tratându-se afecțiuni ale aparatului locomotor, artrite, artroze, afecțiuni ale oaselor și mușchilor, afecțiuni post inflamatorii sau post operatorii.

Ce statiuni balneare sunt in Romania
Statiunea Ocnele Mari

Românii și străinii vin anual în județul Vâlcea, la Ocnele Mari, pentru a face băi. Compoziția apelor minerale folosite în bazinele de băi este influențată de minele sărate.

Alte stațiuni balneare populare din România

Alte stațiuni balneare populare în România sunt:

  • Staţiunea Sângeorz-Băi;
  • Staţiunea Băile Călacea;
  • Stațiunea Geoagiu-Băi;
  • Stațiunea Călimănești-Căciulata;
  • Stațiunea Slănic Prahova;
  • Stațiunea Praid;
  • Stațiunea Slănic Moldova;
  • Stațiunea Techerghiol;
  • Stațiunea Ocna Șugatag.
Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...