Ce spune Pavel Bartoș despre calitățile sale: “Probabil că aș ajunge la niște performanțe, dar nu cele de nivelul Vocii României” EXCLUSIV VIDEO

Andreea Archip 30.11.2023, 14:39

Pavel Bartoș are pe mână principalele show-uri TV de la Pro TV – Vocea României și Românii au talent, formate de succes care se bucură de audiențe record. Pe partea de entertainment, Pavel Bartoș este ceea ce trebuie, reușind să aibă umor, replici inspirate și zâmbete cât cuprinde. În exclusivitate pentru Impact.ro, vedeta Pro TV a vorbit despre calitățile sale vocale, el fiind un mare iubitor de muzică și etalându-și calitățile pe scena teatrului.

Pavel Bartoș: “Sunt de admirat cei care întorc scaune și se duc mai departe”

Pavel Bartoș este amfitrionul de la “Vocea României”, unde cele mai bune voci sunt șlefuite de cei 5 antrenori: Hora Brenciu și Theo Rose, Smiley, Irina Rimes și Tudor Chirilă, câștigătorul fiind desemnat de public.

De când este la această emisiune, Pavel Bartoș susține că nu l-a împins talentul să ia microfonul să cânte, să vadă cum ar suna vocea lui și ne-a explicat motivul.

“Nu, pentru că tot timpul m-am gândit  cum ar fi să fiu concurent, dacă aș avea curajul să fiu concurent. Nu știu, îți trebuie foarte mult curaj, de aceea îi admir pe toți concurenții care vin și își asumă acest curaj, pentru că să vii pe o scenă cu 5 scaune întoarse la tine cu spatele, nu este ușor!

Este foarte greu și tocmai de aceea sunt de admirat cei care întorc scaune și se duc mai departe. Adică e foarte greu”, a spus, pentru Impact.ro, Pavel Bartoș.

Citește și Pavel Bartoș ia o pauză de la filmări. Care e cea mai mare dorință a vedetei PRO TV: „Nu sunt ipocrit” VIDEO EXCLUSIV

Pavel Bartoș: “Probabil că aș ajunge la niște performanțe, dar nu cele de nivelul Vocii României”

De cântat, fredonează și el piesele care îi plac, dar în cu totul alt context. Este conștient de calitățile sale vocale și nu consideră că ar putea avea succesul pe care unii concurenți reușesc să îl aibă în fața publicului și a antrenorilor din emisiunea de la Pro TV.

“Normal că și pe mine mă mai apucă în duș, normal că mă mai apucă pe scena teatrului să cânt, normal că mă mai apucă hai să zicem la un chef cu prietenii să cânt, dar nu știu dacă sunt atât de performer.

Probabil că trebuie să fii pus în fața faptului împlinit și probabil că aș ajunge la niște performanțe, dar nu cele de nivelul Vocii României”, a concluzionat Pavel Bartoș.

Pavel Bartoș: “Smiley chiar a încurajat partea asta muzicală, chiar mi-a spus”

De altfel, calitățile artistice ale actorului au fost validate de Smiley. Prezentatorul și antrenorul de la Vocea României nu sunt doar buni prieteni, ci au devenit și rude prin alianță, artistul fiind nașul de botez al Sofiei, fata cea mică a lui Pavel.

“Da, Smiley chiar a încurajat partea asta muzicală, chiar mi-a spus. Eu am avut o perioadă în care jucam foarte mult la operetă, jucam în musicall-uri, jucam în cabareturi. Și a zis: “De ce nu mai faci?”

Păi nu știu, că nu s-a ivit. Mie îmi place să cânt cu muzică live, dar iarăși, repet, nu sunt la performanța marilor cântăreți, dar cum să zic cu farmec, cu umor, mă descurc”, a mai spus, pentru Impact.ro, Pavel Bartoș.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Citește și Mihai Petre, despre prietenia strânsă cu Pavel Bartoș. Cum a ajuns actorul să fie confidentul celebrului coregraf. „Știe câteva lucruri”. VIDEO EXCLUSIV

Urmăriți Impact.ro și pe