Ce se întâmplă dacă obții media 5.99 la BAC 2023. Ce pot face profesorii în acest caz

Corina Oprea 29.06.2023, 23:02
Ce se întâmplă dacă obții media 5.99 la BAC 2023. Ce pot face profesorii în acest caz

Examenul de Bacalaureat 2023 a luat sfârșit, iar elevii așteaptă acum rezultatele de le cele trei probe pe care le-au susținut. Emoțiile sunt mari în această perioadă în care nu știu cum vor aprecia profesorii ce au scris pe foaia de examen. Ziua în care vor afla punctajul va fi cea mai importantă, dar și tristă pentru cei care nu obțin notă de trecere, mai ales la limită. Află ce se întâmplă dacă obții media 5.99 la BAC 2023 și cum poți îndrepta rezultatul.

Ce faci dacă obții media 5.99 la BAC 2023

Mai sunt doar câteva zile până când elevii din an terminal vor afla ce note au obținut la Bacalaureat 2023. Au avut de susținut trei probe, iar pentru fiecare dintre acestea vor primi un punctaj clar, iar media finală va fi cea decisivă. Pentru a promova, au nevoie de cel puțin media 6, dar sunt situații în care nu reușesc să o obțină.

Conform legislației în vigoare, ca să fie declarați admiși, toți elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) au susţinut probele de evaluare a competenţelor prevăzute în prezenta metodologie la art. 41, alin. (1), lit. A., B.,C., D.

b) au susţinut toate probele scrise prevăzute în prezenta metodologie la Art.41, alin. (1) lit. E. şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;

c) au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise precizate la alin. Art. 41, alin. (1) lit. E.

De precizat, însă, că media finală este exprimată cu două zecimale și, cel mai important, NU se rotunjește. Astfel, rezultatul final este exact cel obținut în urma mediei aritmetice dintre cele trei note.

Unii pot spune că sunt ghinioniști și se află chiar la limita de promovabilitate. Astfel, trebuie să știi ce se întâmplă dacă obții media 5.99 la BAC 2023. Află că, în asemenea situații, chiar te poți considera un norocos, pentru că nota se va rotunji la 6. Nu trebuie să mai faci contestație, pentru că ești considerat ADMIS.

Când se afișează rezultatele la Bacalaureat 2023

Cei aproape 130.000 de candidați care s-au înscris la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2023 au avut emoții mari pe parcursul celor trei probe. La fel de stresați sunt și acum, în aceste zile în care trebuie să aștepte pentru aflarea rezultatelor dinainte de contestații.

Primele rezultate vor fi afișate la data de 3 iulie, până în ora 12.00. În funcție de notele obținute la Bac 2023, elevii vor primi calificativul „admis” sau „respins”. Doar ei vor avea acces la punctajele obținute, acestea devenind private în ultimii ani, pe baza unui cod pe care l-au primit la începutul examenelor.

După aflarea notelor, elevii pot depune contestații între orele 12.00-18.00. În perioada 4 – 6 iulie 2023 vor fi recorectate lucrările celor care au considerat că meritau altă notă, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iulie 2023.

De precizat, însă, că nu este o regulă ca notele să fie mai mari după contestații. În unele situații, elevii pto avea surpriza neplăcută să primească note mai mici la a doua corectare, profesorul care se ocupă de această sarcină considerând că prima data a fost notat greșit pentru ce a scris pe foaia de examen.

Urmăriți Impact.ro și pe