Ce preț are cea mai ieftină garsonieră pe care o poți cumpăra la malul mării. Metoda inedită a proprietarului de a o scoate la vânzare

Dumitrică Roxana 09.08.2022, 21:36
Ce preț are cea mai ieftină garsonieră pe care o poți cumpăra la malul mării. Metoda inedită a proprietarului de a o scoate la vânzare

A investi în imobiliare este mereu o idee bună. Iar dacă alegi să investești în imobiliare pe litoralul românesc s-ar putea să fie o idee chiar grozavă, mai alees că în sezonul estival s-ar putea ca închirierile pe termen scurt să curgă pe bandă rulantă.

Cât costă cea mai ieftină garsonieră

Oferta locuințelor aflate pe litoral este una destul de mare, însă dacă ne axăm pe Mamaia, cea mai scumpă stațiune de la noi, vom constata că acest fapt este valabil și în cazul apartamentelor sau al garsonierelor. Totuși, pentru cei nu foarte pretențioși, care își doresc un cămin la malul mării sau să transforme investiția într-o afacere, pe un cunoscut site de anunțuri cineva a pus la vânzare o garsonieră care costă nici 40.000 de euro.

Garsoniera este vândută de o persoană fizică, este semidecomandată, are o suprafață utilă de 32 m2, a fost construită după anul 2000 și se află la demisol. Proprietarul precizează că garsoniera se află în Mamaia, se vinde complet mobilată, are centrală pe gaz, dar și parcare. Prețul: 39.000 de euro.

Preţuri ca în Miami, la Mamaia

În Mamaia Nord prețurile sunt de la 200.000 la 500.000 de euro. De exemplu, un penthaouse cu vedere bilaterală la mare și la lac se vinde cu 450.000 de euro, iar dacă cumpărătorul dorește și o barcă, prețul ajunge la 500.000 de euro. Proprietatea este situată într-un imobil de pe malul lacului, desfășurată pe toată suprafața ultimului etaj.

Apartamentul cuprinde trei dormitoare, trei băi, bucătărie cu living open – space, trei balcoane și o terasă cu o priveliște către mare și lac. Apartamentul a fost complet renovat în luna iunie a acestui an, utilizând materiale și soluții tehnice premium. Accesul în apartament se face atât pe casă scării dar și cu liftul, stația finală fiind chiar în apartament. În acest moment este complet mobilat și utilat, atât electrocasnicele cât și mare parte a mobilierului fiind complet noi. Terasa este complet mobilată și este acoperită cu o pergola retractabilă.

Urmăriți Impact.ro și pe