Emilian se pricepe la muzică, iar de când s-a mutat în București, respectiv de la 19 ani, a fost nevoit să se gospodărească singur și a trebuit să se împrietenească și cu arta culinară. În interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, câștigătorul Te cunosc de undeva ne-a mărtusit că mama lui este pasionată de gătit, iar el și-a descoperit-o acest hobby abia când a trebuit să își facă singur de mâncare. Intră la categoria pasiuni, îi place să facă experimente în bucătărie, iar pastele în diverse combinații îi ies cel mai bine.
Emilian va petrece Crăciunul în familie. De fiecare dată complotează cu sora sa pentru a alege cele mai inspirate cadouri pentru părinți. Anul acesta însă nu are inspirație cu ce și-ar mai putea surprinde mama, întrucât a epuizat întreaga gama de ustensile și aparate destinate gătitului.
Am încercat tot timpul să fac Crăciunul acasă. De obicei cu familia, la masa, cu bradul, cu cadourile bineînțeles. Avem noi scena noastră de teatru, pe 24 când vine Moșul toată lumea zice: “Hei, a venit Moșu’! Hai să vedem ce ne-a adus!” Anul trecut îmi aduc aminte că am vrut să le fac o surpriză părinților mei și le-am făcut câte o poezie, câte o scrisoare personalizată fiecăruia.
Da, tot timpul. Chiar și dimineață am vorbit. Ea mă întreabă: “Tu ce vrei de Crăciun?” Nu știu, mulțumesc lui Dumnezeu, am tot ce îmi trebuie, nu vreau ceva deosebit. Dar tu ce vrei de Crăciun? “Nu știu că și mie îmi e bine, e ok”. De obicei ne întrebăm ce să îi mai luăm mamei. I-am luat în ultimii ani tot felul de chestii de bucătărie, că ei îi place foarte mult să bucătărească. Face prăjituri de Crăciun. Și i-am luat: robot de bucătărie, mixer, multicooker, airfryer, efectiv tot ce ține de bucătărie. I le-am luat pe toate. Anul ăsta nu mai știu, habar nu am ce să îi mai luăm. Ne gândim. Poate mai inventează ăștia o mașinărie ceva care să gătească singură, ca să o luăm pe aceea, că altfel…
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu știu dacă mă pricep, dar îmi place. Am zis că la casa mea, când o să mă mut la casa mea, că deocamdată stau cu chirie, o să-mi fac bucătăria aia care îmi place. O bucătărie mai mare, cu insulă, să am loc unde să gătesc, la fel, să îmi pun aparate din astea de gătit pentru că îmi plac.
Știi cum s-a dezvoltat pasiunea asta? Când m-au aruncat ai mei la București, singur, și a trebuit să mă descurc, că nu știam nimic.
19 ani. Fiind singur, ce să-mi gătesc? Și bineînțeles că nu știam nimic. Ce făceam? Orez, plăcinte din alea congelate de le iei și le bagi la cuptor, asta era ce știam să gătesc. Dar între timp am mai evoluat.
Citește și: Cine a câștigat Te cunosc de undeva 2023. Ei au făcut spectacol în finală FOTO
Am învățat o rețetă, dar nu spun că vând secretul. Asta e rețeta mea de cucerit. E o rețetă de paste cu creveți și cu zucchini făcută într-un fel anume, am eu ingredientele mele secrete. Pastele îmi plac foarte mult și îmi place să le gătesc.
Nu am mai cucerit nimic, că nici nu m-am ocupat de treaba asta, vă spun sincer. A fost un an cu foarte multe schimbări, a fost un an în care s-au terminat niște cicluri, au început altele și m-am ocupat foarte mult pe partea asta de carieră. În continuare mă ocup, recunosc că uneori mai simt nevoia de un pic de intimitate cumva, dar o să vină și momentul ăla.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu