Ce face și cum arată Ionică din Liceenii, după 33 de ani de la lansarea celebrului film. Nepotul actriței Tamara Buciuceanu e total schimbat

Ioana Nechifor 17.10.2019, 11:28
Ce face și cum arată Ionică din Liceenii, după 33 de ani de la lansarea celebrului film. Nepotul actriței Tamara Buciuceanu e total schimbat

S-au scurs 33 de ani de la lansarea filmului românesc Liceenii, care a cucerit și continuă să cucerească telespectatorii, iar actorii din distribuția producției au evoluat diferit. Mihai Constantin, actorul care i-a dat viață lui Ionică din Liceenii, continuă să apară în fața publicului. Nepotul actriței Tamara Buciuceanu demonstrează că așchia nu sare departe de trunchi.

Ce face și cum arată Ionică din Liceenii, după 33 de ani de la lansarea celebrului film

În anul 1986, filmul românesc Liceenii a ajuns în atenția românilor și a adus în fața publicului personaje care au devenit repede îndrăgite. Unul dintre ele este Ionică, rol intepretat de Mihai Constantin, nepotul actriței Tamara Buciuceanu, care i-a dat viață în film celebrei profesoarei de matematică Isoscel.

Și, astăzi, Mihai Constantin continuă să apară în fața publicului, ducând mai departe pasiunea pentru actorie și talentul moștenit de la mătușa sa. La 55 de ani, Mihai Constantin a rămas în lumea artistică, fiind unul dintre actorii Teatrului Bulandra, dar poate fi văzut în spectacole și la Teatrul Național București sau la Teatrul Metropolis.

Mihai Constantin continuă să-și ducă mai departe pasiunea pentru actorie. El poate fi văzut în spectacolele de teatru
Mihai Constantin continuă să-și ducă mai departe pasiunea pentru actorie

El poate fi văzut, în următoarea perioadă, în Scrisoarea, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, iar o zi mai târziu, în Orchestra Titanic, ambele la Teatrul Național București. În ceea ce privește viața personală, Mihai Constantin este tatăl a doi copii, Matei și Maria.

După cum se poate observa, timpul și-a lăsat amprenta asupra actorului, acesta trecând printr-o schimbare vizibilă.

În urmă cu trei ani, a avut loc reuniunea actorilor din Liceenii
În urmă cu trei ani, a avut loc reuniunea actorilor din Liceenii

Unde va fi înmormântată actrița Tamara Buciuceanu

Marea actriță Tamara Buciuceanu s-a stins din viață, marți, 15 octombrie. Ea se afla internată de aproape două săptămâni în Spitalul Elias, în urma unor probleme cardiace.

Cu o carieră impresionantă în lumea artistică, având la activ 1500 de roluri pe scena teatrului și a filmului, va fi înmormântată vineri la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Trupul neînsuflețit al actriței va fi depus joi dimineață la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, unde toți cei care au iubit-o și au apreciat-o îi pot aduce un ultim omagiu.

Tamara Buciuceanu le recomanda tinerilor actori să profite de orice ocazie și să învețe tainele acestei meserii, în special de la care actorii maturi. „Am fost întrebată deseori ce aş spune tinerei generaţii de actori.

Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale”, a declarat Tamara Buciuceanu în urmă cu câțiva ani, conform radioresita.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI