„Amândouă copilele mele sunt în prima linie, Adriana în Coreea de Sud, iar Sanda în Național Guard. Nu mai luați în glumă nimic, stați în casă, ajutați-vă vecinii, întindeți o mână de ajutor, faceți cumpărături pentru oamenii în vârstă sau care nu se pot mișca. Fabricile de textile să facă halate medicilor și măști, spălați-vă pe mâini, ștergeți tot de câte ori se poate! Dacă rămâneți fără doctori o să fie iadul pe pământ!! O să treacă cumva și povestea asta. Mă gândesc la voi toți cu teamă și cu speranță în același timp”, a scris Elena Cârstea pe rețelele de socializare.
Sandra și Adriana au fost adoptate de Elena Cârstea încă de pe vremea când erau foarte mici. Artista le-a ghidat, însă nu le-a impus niciodată ce să facă în viață, așa se face că amândouă au ales să intre în Garda Naţională. Chiar dacă Elenei i se face inima cât un purice să le știe în pericol pe fetele sale, aceasta nu s-a opus dorințelor acestora.
„Sanda a ales să intre în Garda Naţională, unde poate fi solicitată să salveze americanii, în caz de situaţii de urgenţă, precum cutremure sau uragane”, a dezvăluit Elena Cârstea, care a mai precizat că și Adriana se gândește serios să își urmeze sora și să îmbrace haina militară.
Elena Cârstea s-a mutat cu familia în Florida acum 15 ani și tot atunci a luat decizia de a se reprofila. Astfel, a dat meseria de solist de muzică ușoară-pop și de compozitoare pe cea de agent imobiliar.