Postul Sfinților Petru și Pavel 2023 începe pe data de 12 iunie și se termină pe 29 iunie, fiind un post a cărui durată variază de la an la an, între 8 și 42 de zile. Postul Sfinților Petru și Pavel se mai numește și Postul Sâmpetrului și este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și a obiceiului acestora de a posti. Iată ce este interzis să faci în timpul Postului Sfinților Petru și Pavel.
În fiecare an, pe data de 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înainte de praznic, creștinii țin post. Perioada de abținere de la alimente de origine animală începe pe data de 12 iunie și se încheie pe 29 iunie 2023, odată cu sărbătoarea.
Postul Sfinților Petru și Pavel, numit și „Postul de vară“, va dura, așadar, 17 zile, având o durată mai mică decât Postul Paștelui sau cel al Crăciunului. În plus, este un post mai blând, deoarece în trei zile este dezlegare la pește. Astfel, pe 18 iunie, 19 iunie și 25 iunie creștinii pot consuma acest aliment.
Postul de vară nu are o dată fixă, fiind calculat după cum pică Paștele. Acesta începe, însă, întotdeauna în prima duminică după Rusalii. Pe toată durata lui, credincioșii nu trebuie să se consume hrană de frupt, respectiv: carne, ouă, lapte sau brânză.
Postul Sâmpetrului amintește de darurile Sfântului Duh, care s-a coborât la Cincizecime peste cei 12 Apostoli. Din acest motiv, Postul Sfinților Petru și Pavel se numea, în trecut, Postul Cincizecimii. Primele mărturii despre acest post, conform scrierilor teologice, au apărut în secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cele 17 zile de interdicții, cunoscute în popor și sub denumirea de Postul Sâmpetrului, au fost rânduite în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 şi 14,23).
Postul Sfinților Petru și Pavel vine cu o serie de interdicții, iar printre acestea se numără faptul că pe toată perioada postului nu se pot organiza evenimente, precum nunți, botezuri sau cumetrii. În acest interval de timp nu se cântă și nu se dansează, acesta fiind și motivul pentru care nu pot avea loc petreceri.
Un alt lucru, specific oricărui post, constă în interdicția de a consuma alimente de dulce, adică lapte, brânză, ouă sau carne. Postul nu înseamnă însă numai renunțarea la anumite categorii de alimente, ci și abținerea de la distracții sau relații intime, întrucât este considerat păcat. Ceea ce trebuie să facă, în schimb, credincioșii este să meargă la biserică, pentru a participa la slujbe și a aprinde lumânări, și să se spovedească, pentru iertarea păcatelor.
În perioada Postului Sfinților Petru și Pavel 2023 creștinii nu au voie să se certe sau să poarte dușmănie. De asemenea, acestora le este interzis să se îngâmfe cu faptele lor de milostenie sau cu faptul că au ales să țină post. Și, nu în ultimul rând, nu este bine să se împartă mâncare ce conține ouă, lactate sau carne în timpul postului.
Citește și: Urări și mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Câți români își sărbătoresc onomastica pe 29 iunie?
Iată, pe scurt, ce nu ai voie să faci în Postul de vară:
Pe 29 iunie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, credincioșii trebuie să rostească o rugăciune puternică, pentru a fi apărați de boli, pagube, nedreptăți, dar și de răutatea celor din jur. Rugăciunea din rândurile de mai jos alungă neliniștile sufletești și aduce pace.

De asemenea, este bine ca pe toată perioada postului oamenii să fie mai milostivi, să ierte pe cei care i-au supărat și să se roage mai mult.
„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.
Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.
Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.
Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.
Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.
Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!“.