Ce drepturi pierde Traian Băsescu. Decizia Curții Supreme este definitivă

Andra Daoud 23.03.2022, 16:00
Ce drepturi pierde Traian Băsescu. Decizia Curții Supreme este definitivă

Curtea Supremă a dat verdictul final în cazul lui Traian Băsescu. Instanța a stabilit că fostul președinte a fost colaborator al Securității, iar acest lucru va duce la pierderea câtorva drepturi, potrivit legii. Fostul șef de stat pierde anumite privilegii care îi erau garantate pe viață, grație funcției de președinte pe care a deținut-o. Cum a primit Traian Băsescu vestea și ce a transmis.

Ce drepturi pierde Traian Băsescu

Curtea Supremă a stabilit definitiv că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități. Această decizie atrage cu sine pierderea unor drepturi pe care Băsescu le avea, în virtutea faptului că a ocupat funcția de șef al statului. Astfel, potrivit legii nr. 406/2001, foștii președinți ai statului român beneficiază pe viață de următoarele drepturi:

  • folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
  • o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  • pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

Conform modificării făcute în 2001, o decizie definitivă dată de instanță cu privire la calitatea de colaborator al Securității atrage pierderea acestor privilegii acordate pentru tot restul vieții.

Ce drepturi pierde Traian Băsescu. Decizia Curții Supreme este definitivă
Traian Băsescu pierde o parte din drepturi

„Voi face demersurile legale la CEDO”

Înalte Curte de Casație și Justiție a menținut decizia primei instanțe, iar sentința dată miercuri este definitivă. Fostul șef al statului a transmis că a luat la cunoștință verdictul, dar nu îl va comenta public, ci se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului:

Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a transmis Traian Băsescu, prin intermediul unui mesaj pe Facebook.

Verdictul privind colaborarea cu fosta Securitate nu influențează în niciun fel mandatul de europarlamentar al lui Traian Băsescu, ci are doar consecințe morale, a explicat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

Nu are consecințe juridice constatarea calității sau necalității de colaborator al Securității, nu are consecințe juridice, ci doar morale”, a explicat acesta pentru Europa Liberă.

Până la decizia luată de Curtea Supremă, Traian Băsescu primise nu mai puțin de patru decizii de necolaborare cu fosta Securitate. Documentele au fost emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Acestea au fost date în anii 2002, 2004, 2006 și, respectiv, 2013.

Urmăriți Impact.ro și pe