Nu de puține ori, oamenii confundă supermarketurile cu hipermarketurile. Deși în ambele poți achiziționa produsele de care ai nevoie, între cele două tipuri de magazine există câteva diferențe. Dar ce diferențe sunt între un supermarket și un hipermarket? Ei bine, răspunsul la această întrebare îl poți afla citind continuarea acestui articol.
Hipermarketurile sunt mari unități de vânzare cu amănuntul, în care putem găsi aproape toate produsele de care avem nevoie. De la alimente și până la produse cosmetice, haine, electrocasnice și medicamente, toate le putem putem cumpăra dintr-un hipermarket.
Așadar, obiectivul principal al acestui tip de magazin este să ne permită să achiziționăm toate bunurile de care avem nevoie dintr-un singur loc.
Ce diferențe sunt între un supermarket și un hipermarket? În primul rând, un hipermarket este de obicei mult mai mare decât un supermarket. Suprafața acestuia pornește de la 8.000 de metri pătrați și poate ajunge chiar și la 20.000 mp.
Un supermarket este un magazin mare în care clienții își aleg produsele, care sunt organizate sistematic pe secțiuni. Supermarketurile îți permit să treci printre culoare cu cărucioarele sau cu coșurile de cumpărături și să pui în ele produsele dorite.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe lângă alimente proaspete, fructe, legume și conserve, în supermarketuri putem găsi și produse de uz casnic, rechizite școlare, vesela, etc. De obicei, produsele din aceste magazine au prețuri mai mici. De asemenea, supermarketurile fac numeroase oferte și reduceri pentru a atrage clienții.
De cele mai multe ori, supermarketurile primesc marfa în vrac fie de la producători, fie de la marii distribuitori. Deși sunt mai mari decât magazinele obișnuite, în comparație cu hipermarketurile, supermarketurile sunt mai mici. Acestea pot avea suprafețe cuprinse între 400 și 3.000 de metri pătrați.
Supermarketurile sunt în general situate în locații centrale pentru a maximiza accesul către clienți și pentru a genera o cifră de afaceri cât mai mare. Pe de altă parte, hipermarketurile acoperă o suprafață mare, așa că de obicei sunt amplasate în zone suburbane, de obicei la periferia unui oraș.
Hipermarketul este un magazin mare de vânzare cu amănuntul care oferă o varietate mai mare de produse la prețuri reduse. Pe de altă parte, obiectivul unui supermarket este de a le oferi clienților posibilitatea de a-și cumpăra rapid cele necesare și oferă o gamă largă de produse la prețurile pieței.
Supermarketurile oferă clienților lor servicii cu o primire călduroasă pentru a atrage o gamă largă de consumatori. În schimb, hipermarketurile nu prea implementează strategii de atragere a cumpărătorilor.

Scopul principal al supermarketurilor este de obține profit prin încurajarea consumatorilor să cheltuiască mai mulți bani pe produsele lor, prin diferite strategii de marketing. În schimb, scopul principal al hipermarketurilor este de a ajuta consumatorii să economisească prin cumpărarea de bunuri la prețuri reduse.
De asemenea, pentru a păstra rafturile stocate în perioadele dificile, hipermarketurile își îndreaptă atenția către îmbunătățirea flexibilității lanțurilor lor de aprovizionare pentru a se pregăti mai bine pentru întreruperile viitoare.
Când vine vorba de suprafață hipermarketurile sunt mai mari decât supermarketurile. Pe lângă faptul că rafturi care conțin diferite tipuri ale unui anumit produs, hipermarketurile au și magazine departamentale care stochează mai multe produse. Pe de altă parte, supermarketurile sunt considerate a fi puncte de cumpărături care vând o varietate mai mare de mărfuri sub același acoperiș.
Acum că știm ce diferențe sunt între un supermarket și un hipermarket, trebuie să menționăm și faptul că, ambele oferă o gamă foarte mare de produse la un preț destul de redus. Tocmai de aceea, mulți oameni preferă să își facă cumpărăturile în astfel de magazine.