Nelu Cortea și Cătălin Bordea au fost una dintre cele mai îndrăgite echipe de la „America Express 2023” și împreună au reușit să câștige marele premiu de 30.000 de euro, după o finală extrem de dură. Cei doi au dezvălui în ce proiect au investit banii din marele premiu.
Nelu Cortea și Cătălin Bordea au avut un parcurs foarte bun la „America Express” și aproape că nu a fost etapă în care să nu fie fruntași sau să câștige amulete. Cei doi au triumfat și în marea finală, unde au avut probe care le-au testat nervii, puterea de concentrare și rezistența, și le-a învins pe Andreea Băîan și Andreea Antonescu. Cei doi au plecat acasă și cu cecul în valoare de 30.000 de euro.
Ajunși în țară, Nelu Cortea și Cătălin Bordea au decis și ce să facă cu banii și i-au investit într-un proiect comun. Așa a luat naștere producția „Colegi de cameră”, iar în cadrul acesteia au dezvăluit cum au cheltuit banii câștigați la „America Express”. Astfel, cu cei 30.000 de euro cei doi au achiziționat locația, decorul, dar și aparatura necesară pentru startul podcastului. Deși puteau avea sponsori, Nelu și Cătălin au ales să nu își facă obligații.
„Oameni buni, ne-am întors, după mult timp, am discutat mult despre asta, dacă să o facem, dacă să n-o facem, ideea e că ne-au căutat oameni să ne sponsorizeze, n-am vrut pentru că nu vrem să ne modifice stilul, vrem să fim liberi”, a spus Nelu Cortea.
Chiar dacă a câștigat marele premiu de la America Express, Cătălin Bordea a declarat că a trebuit să meargă la pshilog după emisiune. El a mai spus că s-a confruntat cu mari probleme, cum ar fi anxietatea și depresia. și că nu a știut cum să gestioneze situația.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am avut toate chestiile astea, până acum, cu terapie, cu citit foarte mult, după America Express, după ce m-am întors. M-am întors acasă și am intrat în alte frici, d-astea de relații personale, și am realizat că nu mai vreau. Vreau să ajung să te țin controlul sau dacă îmi este frică de ceva să merg mai departe, așa cum s-a întâmplat și acolo”, declara Cătălin Bordea după întoarcerea de la emisiunea „America Express”.
După patru sezoane în care s-a străbătut Asia în lung și lat, în sezonul cinci s-a schimbat continentul și concurenții au fost în America Express. Drumul Aurului a dus cele 9 perechi de vedete care au luat startul în cursă prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.