Românii nu vor mai avea voie să crească animale pentru blana lor. Fenomenul creșterii animalelor în gospodărie pentru ca, mai apoi, să fie sacrificate pentru blana lor, a devenit pe cât de răspândit, pe atât de periculos. Astfel, autoritățile au decis să interzică acest lucru.
În curând, niciun român nu va mai avea voie să crească animale pentru blană, respectiv șinșile și nurci, conform unui proiect de lege ce prevede sancțiuni severe pentru cei care încalcă prevederile. Având în vedere că afacerea cu blănuri de animale este într-o continuă creștere în România, autoritățuile au decis să limiteze posibilitățile ca unii să își facă din suferința animalelor sursă de venit.

Susținărtorii schimbării legii susțin că majoritatea animalelor ținute pentru blană sunt crescute în condiții mizere, deși dezvoltarea lor cât mai armonioasă influențează și calitatea blănii, atât de valoroase pentru unii samsari.
„Gândim că este un pas către normalitate în România. Nu există o tradiție în țara noastră pentru creșterea acestor animale, însă am descoperit că s-au înființat ferme specializate în acest domeniu pe teritoriul nostru. Modul în care aceste animale sunt crescute și sacrificate reprezintă acte de cruzime. Motivele sunt clare: animalele nu trebuie să sufere în numele modei de lux, fermele în care sunt crescute astfel de animale s-au dovedit medii extrem de favorabile pentru răspândirea diferitelor boli (înregistrându-se, de pildă, sute de focare de COVID-19 în Europa și America), exemplarele scăpate accidental în natură din aceste ferme constituie o amenințare pentru biodiversitatea din România (inclusiv cea din ariile naturale protejate), iar 19 țări europene au adoptat deja legislația privind renunțarea la astfel de ferme”, a declarat Gheorghe Pecingină, membru al Camerei Deputaților, inițiatorul proiectului.
În țara noastră mai există 13 ferme unde se cresc astfel de animale pentru blană. Proiectul de lege își propune să transforme România în a 20-a țară din Europa care interzice aceste activități. Proiectul de lege mai trebuie votat în Camera Deputaților, iar dată va fi aprobat, va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]