Oficial, Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană în 2020. După cum ne puteam aștepta, de atunci s-au schimbat și regulile de călătorie, dar și documentele de care avem nevoie pentru a intra pe teritoriul acestei țări. Ce acte sunt necesare pentru a pleca în Anglia în 2022, îți spunem noi în continuarea acestui articol.
Indiferent că vrei să mergi la muncă în Anglia sau pur și simplu să o vizitezi, trebuie să ai în vedere că s-au schimbat regulile cu privire la documentele necesare pentru a intra pe teritoriul acestei țări. De asemenea, s-au schimbat și condițiile de ședere, în caz că vrei să lucrezi sau să studiezi în Marea Britanie.
În următoarele rânduri vei găsi toate informațiile de care ai nevoie dacă vrei să ajungi în Marea Britaniei. Ce acte sunt necesare pentru a pleca în Anglia în 2022? Deși Anglia a ieșit oficial din Uniunea Europeană în februarie 2020, regulile pentru cetățenii străini au rămas cam aceleași.
Totuși, din toamna lui 2021, condițiile de intrare și ședere pe teritoriul Marii Britanii s-au schimbat. Așadar, dacă înainte puteai merge în Anglia doar cu actul de identitate, acest lucru nu mai este posibil acum. Pentru a călători în această țară, la trecerea frontierei vei fi nevoit să prezinți un pașaport. Deși nu este nevoie de viză, este important ca documentul de călătorie să aibă valabilitate pe toată perioada șederii.
Există totuși și cazuri în care cetățenii români pot călători în Anglia doar cu buletinul. Cu toate acestea, ei trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Mai exact, românii pot intra pe teritoriul Marii Britanii doar cu actul de identitate dacă:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De menționat este faptul că, cei care au un statut settled sau pre-settled vor putea călători în Regatul Unit utilizând cartea de identitate cel puțin până la data de 31 decembrie 2025. Însă aceasta trebuie să fie înregistrată ca document de călătorie în contul personal UKVI.
Dacă vrei să muncești sau să mergi la studii în Anglia este necesar să obții o viză de intrare, chiar și în cele șase luni de zile care pot fi considerate în scop turistic. Autoritățile britanice au introdus un sistem bazat pe obținerea unor puncte pentru îndeplinirea mai multor condiții. Astfel, pentru a putea obține viza, trebuie să acumulezi cel puțin 70 de puncte.
În ceea ce privește cererea de viză, aceasta poate fi depusă și în mediul online. Este, de asemenea, nevoie să achiți și o taxă, iar valoarea acesteia diferă în funcție de tipul de viză solicitat. Totodată, trebuie să achiți și Suprataxa de Sănătate pentru Imigrare. Aceasta din urmă îți permite accesul la sistemul de sănătate din Regatul Unit prin intermediul Sistemului Național de Sănătate.
Cei care doresc să afle dacă au nevoie de viză pentru a călători în Anglia ca turiști sau în interes de serviciu, pot accesa site-ul gov.uk. Aici poți afla și ce tip de viză ți se potrivește, în funcție de scopul și durata vizitei.
Așadar, iată că ai aflat acum ce acte sunt necesare pentru a pleca în Anglia în 2022, dar și multe alte informații utile despre călătoria în Marea Britanie.