Câte infracțiuni a putut să comită într-o singură zi un șofer de 70 de ani. Polițiștii au fost și ei surprinși

04 08. 2022, 21:42

Un focșănean de 67 de ani a ajuns în arest după ce a fost oprit de două ori de polițiști, fiind descoperit băut la volan În plus, bărbatul avea și permisul suspendat.

Ce alcoolemie avea bărbatul

În urma testării  cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere reținut. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La circa o oră după,  bărbatul a fost depistat din nou în trafic, cu o alcoolemie mai mică, de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost din nou condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Politisti rutieri, in trafic. Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Ce va păţi bărbatul

Polițiștii au întocmit un nou dosar penal, iar în jurul orei 23:00, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. .

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.