Câte imnuri naționale a avut România. Unul din ele a fost schimbat după doar doi ani

Andrei Cezar 29.07.2020, 16:13
Câte imnuri naționale a avut România. Unul din ele a fost schimbat după doar doi ani

Inmul României este un cântec bărbătesc, de vitejie și cu un caracter solemn, menit a trezi în fiecare dintre noi sentimentul de patriotism și este sărbătorit în fiecare an pe 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!” a devenit oficial imnul nostru de stat după 1989 și are la bază poezia ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu. Totuși, puțină lume cunoaște că în peste 100 de ani, România și-a schimbat imnul de nu mai puțin de șapte ori.

Ce imnuri naționale a avut România

Potrivit Constituției, imnul de stat alături de drapel, Ziua Naţională, stema şi sigiliul statului, reprezintă ceea ce numim simbolurile naţionale.

Primul imn al României a apărut în 1862 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta se numea „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor” și a fost compus de violonistul Eduard Hubsch la un concurs public al cărui premiu de 100 de galbeni l-a câștigat. Cântecul nu a avut însă versuri până în 1881, atunci când poetul Vasile Alecsandri a compus textul. Ulterior, în 1884, avea să devină „Imnul regal român”, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I.

„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională, care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, explică istoricul Alin Ciupală, potrivit Digi 24.

În 1948, în România s-a instalat comunismul și odată cu noul regim imnul de stat a fost schimbat. În ziarul ”Flacăra” a apărut pentru prima dată noul imn al României: ”Zdrobite cătuşe”. A fost un cântec de propagandă menit să elogieze prietenia cu poporul rus eliberator.

În 1953, în locul imnului ”Zdrobite cătușe” apare ”Te slăvim, Românie!”. Asemenea precedentului și acest cântec este tot unul de propagandă care aduce preamărire regimului sovietic.

Câte imnuri naționale a avut România. Unul din ele a fost schimbat după doar doi ani
Câte imnuri naționale a avut România. Unul din ele a fost schimbat după doar doi ani

”Deșteaptă-te române!”, imnul care i-a ”trezit” pe români la Revoluție

În anul 1975 imnul naţional al României a fost, din nou, schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Însă nu a durat decât doi ani. În 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989, atunci când, în euforia zilelor geroase de decembrie, românii au început să cânte pe străzi, în timpul Revoluției, noul imn ”Deșteaptă-te române!”, care a rămas până în ziua de astăzi.

Și dacă versurile inmului ”Deșteaptă-te române!” au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, muzica a fost compusă de Anton Pan. Potrivit oamenilor de cultură, textul cântecului este destul de depresiv și anacronic, ce descrie un neam asuprit constant de barbari.

„Am socotit că ne obligă să ne identificăm cu o postură de popor sugrumat, învins, prăbuşit şi adormit care este somat să se trezească. Nu cred că aşa arătăm de fapt, n-am nimic împotriva acelui text şi asupra istoriei lui, el are toate legitimităţile dar, din punctul meu de vedere, nu este ceva care să reprezinte cu adevărat firea şi aspiraţiile noastre”, a spus scriitorul Andrei Pleșu, potrivit Digi 24.

Urmăriți Impact.ro și pe