Icoanele nu trebuie să lipsească din casa unui creştin pentru că sunt un semn al prezenţei lui Dumnezeu în casele noastre, în biserică şi în suflete. Ele trebuie să aibă un loc cu totul deosebit încameră. Dar câte icone este bine să avem în casă. Află din rândurile de mai jos.
Icoanele sunt imagini, reprezentări fie ale lui Dumnezeu în Treime, fie ale Mântuitorului Iisus Hristos, fie ale sfinților sau ale îngerilor. Acestea ua apărut din dorința primilor creștini de a păstra vie amintirea chipului Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat, al Maicii Sale și al Sfinților Apostoli.
Dar câte icoane este bine să ai în casă și unde trebuie să le așezi? Preotul Andrei Atudori a precizat că nu există un număr anume de icoane care ar trebui să existe într-o casă, ci acest lucru ține de fiecare persoană în parte. Dar ar fi de dorit ca în fiecare cameră să fie o icoană. De aseemenea, preotul mai spune că în camera în care ne facem rugăciunile să fie mai multe icoane. Acestea ar putea fi, de exemplu, icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului a cărui nume îl purtăm sau a sfântului care ne ocrotește casa.

„Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru că atenția noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în fața icoanei și pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta”, spune părintele Constaintin Coman, potrivit Doxologia.
De asemenea, părintele a precizat că întotdeauna icoana ar trebui așezată pe un perete sau într-un colț care este orientat spre răsărit, locul de unde ne vine lumina, pentru că ne rugăm întotdeauna cu fața la răsărit.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu fața la răsărit, și la biserică și acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii Răsăritul cel de sus, Soarele Dreptății, etc… Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui și al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului și al lucrurilor care se fac la întuneric”,
Icoana Maicii Domnului nu ar trebui să lipsească din nicio casă, deoarece ea protejează și ocrotește, aduce iubire și împăcare și alină toate durerile sufleteşti. Orice icoană trebuie sfințită la preot și, astfel, ea capătă putere binefăcătoare prin harul rugăciunii.