Câte fonduri europene au intrat în România, de fapt: la ce ne-a ajutat intrarea în Uniunea Europeană

Gabriel Peneș 15.05.2023, 10:48
Câte fonduri europene au intrat în România, de fapt: la ce ne-a ajutat intrarea în Uniunea Europeană

La 1 ianuarie 2007, România intra în Uniunea Europeană, iar românii erau plini de speranța că acest lucru le va aduce bunăstarea „ca-n Vest” mult dorită. La 16 ani de la acel moment, ne-am transformat în euroscepticii UE, dar mulți nu văd ori nu știu beneficiile concrete aduse de intrarea în marea familie europeană.

Câte fonduri europene au intrat în România, de fapt

Fondurile europene au fost una dintre mizele majore ale intrării României în Uniunea Europeană, lucru întâmplat acum mai bine de 16 ani. Privit inițial cu entuziasm de români, acest lucru s-a diminuat tot mai mult în timp. Chiar și în 2015, eram printre cei mai optimiști membri ai UE, numărul românilor care spuneau că apartenența la UE este un lucru bun era semnificativ mai ridicată, 68%, comparat cu media UE de la cea vreme, de 54%.

Dar, conform Eurobarometrului dat publicității de Parlamentul European la începutul acestui an, românii s-au transformat în euroscepticii UE. Astfel, doar 46% dintre români mai cred azi că apartenența României la Uniunea Europeană este un lucru bun, față de 62% media europeană. De asemenea, 47% dintre români, față de 52% media UE declară că au încredere în instituțiile europene.

Cu toate acestea, multe persoane încă nu știu ori trec cu vederea beneficiile aduse de aderarea la UE și, mai ales, de dimensiunea fondurilor europene încasate în acești 16 ani.

Astfel, suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană, din momentul aderării şi până în prezent, se ridică la 56 de miliarde euro, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit Agerpres.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Câte fonduri europene au intrat în România, de fapt: la ce ne-a ajutat intrarea în Uniunea Europeană
În cei 16 ani de când a intrat în Uniunea Europeană, România a primit fonduri europene în valoare netă de 56 de miliarde de euro

La ce ne-a ajutat intrarea în Uniunea Europeană

Din această sumă, Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) şi Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) au adus 44,6 miliarde de euro: 16,9 miliarde reprezintă plăţile aferente perioadei de programare 2007 – 2013, 27 miliarde de euro sunt sumele plătite prin programele perioadei 2014 – 2021 şi 716 milioane de euro prefinanţări pentru 2021 – 2027.

De asemenea, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România a primit până acum 6,35 miliarde de euro prin cele două componente de asistenţă financiară rambursabilă şi nerambursabilă.

Pentru perioada 2014-2020, rata de absorbţie a fondurilor este în acest moment de 76% din totalul alocat României, prin programele operaţionale aferente acestei perioadei fiind realizate investiţii în sectoare esenţiale precum mediul de afaceri, transporturi, sănătate, educaţie, infrastructura de apă şi apă uzată, dar şi incluziunea socială a persoanelor dezavantajate.

Astfel, prin fondurile europene aferente perioadei 2014 – 2020, peste 94.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiţii în retehnologizare, automatizare, creşterea eficienţei energetice, formarea angajaţilor. De asemenea, au fost înfiinţate noi IMM-uri datorită banilor europeni.

Ce s-a realizat cu banii de la UE

În plus, prin Programul Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare s-au realizat investiţii în construirea sau modernizarea a 1.149 km de drumuri, au fost modernizate 14 aeroporturi şi au fost renovate sau modernizate 170 km de căi ferate.

În același context, două milioane de români beneficiază de acces la reţeaua de apă la standarde conforme şi 3,4 milioane beneficiază de acces la reţeaua de apă uzată, prin investiţiile în extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei (1.066 km) şi a reţelei de apă uzată (1.019 km) finanţate prin POIM, mai precizează comunicatul MIPE. conform sursei citate.

În domeniul sănătăţii, prin Programul Operaţional Regional au fost reabilitate, modernizate şi dotate 205 unităţi medicale, iar prin POIM a fost alocat un buget de peste 800 de milioane de euro prin care s-au efectuat investiţii pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală.

Potrivit documentului, prin cele 16 programe naţionale şi regionale aferente perioadei 2021 – 2027 vor fi deschise, în cursul acestui an, 490 de apeluri de proiecte în valoare de 36,4 miliarde de euro, primele ghiduri ale solicitantului pentru apelurile de proiecte fiind puse în consultare publică începând din luna aprilie iar apelurile urmând a fi lansate luna viitoare. De asemenea, prin PNRR vor fi lansate în acest an 44 de apeluri de proiecte, în valoare de 4,27 miliarde de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....