Cătălina Ponor este însărcinată. A făcut marele anunț chiar de ziua ei de naștere
Catalina Ponor este în culmea fericirii după ce a aflat că va deveni mamă pentru prima dată. Vestea vine la doar două luni de când ea și Bogdan Jianu au spus marele DA în fața ofițerului stării civile. Tripla campioană olimpică a României la gimnastică a făcut fericitul anunț chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani.
Cătălina Ponor a anunțat că este însărcinată
Clipe de maximă fericire pentru gimnasta Cătălina Ponor și soțul ei Bogdan Jianu. La doar două luni de când au devenit, oficial, soț și soție, cei doi se pregătesc acum să primească în familia lor un nou membru. Anunțul că vor deveni părinți a fost făcut de către sportivă, printr-o postare pe pagina sa de Instagram.
Emoțiile au fost duble, având în vedere că fericita veste a fost dată chiar în ziua în care ea a împlinit 35 de ani. Într-una dintre fotografii ea apare cu tortul pe care l-a primit cu ocazia aniversării, iar în cea de-a două sunt ea și soțul ei în timp ce țin mâna pe burtică. La scurt timp, Cătălina Ponor și Bogdan Jianu au primit o mulțime de felicitări.
Cătălina Ponor s-a căsătorit civil cu Bogdan Jianu, în luna iunie a acestui an
Tripla campioană olimpică la gimnastică și celebrul actor și regizor Bogdan Jianu au spus cel mai important DA din viața lor, la mijlocul lunii iunie. Cei doi s-au cununat în fața ofițerului stării civile sâmbătă, 18 iunie, la doi ani de când s-au logodit. Martoră la unirea destinelor a fost celebra actriță Carmen Tănase.
Cătălina Ponor și Bogdan Jianu formează un cuplu din 2018, iar în 2020 s-au logodit și planificau nunta, dar pandemia de coronavirus i-a obligat să amâne fericitul eveniment.
Bogdan Jianu a fost căsătorit, în trecut, cu artista Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic. Cei doi au pus punct unei relații de 16 ani. Solista și-a refăcut și ea viața, între timp, logodindu-se cu actualul său partener de viață.