Cât e darul de nuntă în toamna lui 2023. Trebuie să pui bani deoparte de pe acum, sumele sunt colosale

17 05. 2023, 18:08

Sezonul nunților este aproape, iar tot mai mulți români se întreabă cât va fi darul de nuntă în toamna lui 2023. Conform primelor previziuni, valul de scumpiri nu a afectat doar prețul alimentelor ci și darul de nuntă. În astfel de împrejurări, românii trebuie să scoată din buzunar o sumă consistentă pentru a o pune în plic. Află în rândurile de mai jos cât este darul nuntă în toamna anului 2023. 

Darurile de nuntă cele mai mari pornesc din București, acolo unde nivelul de trai este mai ridicat. Un prieten apropiat al unui cuplu relatează că pentru darul de nuntă va fi nevoit să scoată din buzunar aproximativ 800 – 900 de lei. Iar, în cazul în care acesta va veni însoțit, darul se va dubla.

Valoarea darului de nuntă poate fi influențată și de ziua în care va avea loc evenimentul, spun specialiștii în organizarea acestor evenimente. Spre exemplu, pentru un eveniment organizat sâmbăta, invitații vor pune în pune în plic aproximativ  1.750 – 2.000 de lei. Iar, în cazul în care evenimentul va avea loc  în cursul zilei de duminică plicul va trebui să conțină între 1.600 și 1.800 de lei.

Cei mai afectați vor fi nașii de nuntă care vor fi nevoiți să scoată din buzunar un dar de 3.200 – 3.550 lei, aproape dublu față de cel oferit de invitați. Iar, în cazul în care aceștia vor fi însoțiți de un copil vor trebui să suplimenteze darul.

Cât este darul de botez?

Nu numai nunțile vor afecta buzunarele românilor ci și botezurile. Un prieten apropiat al unor părinți care se pregătesc să-și boteze copilul relatează că va oferi în dar micuțului încreștinat 900 și 1.000 de lei, asta în cazul în care va veni neînsoțiți.  În cazul în care acesta vine cu perechea la botez, suma oferită va fi suplimentată. Și în cazul botezului, nașii vor trebui să ofere un dar consistent, cuprins între 1.600 – 1.800 de lei. Un dar mai mare vor fi nevoiți să dea și colegii de serviciu dar și vecinii. În cazul acestora, suma care va ajunge în plic pleacă de la 650 de lei și poate ajunge la 800 de lei.

Din cauza valului de scumpiri, organizatorii de evenimente susțin că nunțile vor fi greu de suportat financiar atât de cei care-și unesc destinele cât și de cei care vin la eveniment. Datele arată că plicul cu darul de nuntă ar putea fi, în toamna acestui an, mai greu și cu 15-20% față de începutul anului.