Fără doar și poate, nunta este un moment foarte important în viața fiecărei persoane. Cu toate acestea, marele eveniment implică și o serie de cheltuieli. După cum bine știm, prețurile au crescut destul de mult în ultima perioadă, așa că fericitul cuplu va trebui să scoată ceva mai mult din buzunare în acest an. Haideți să aflăm împreună cât costă o nuntă în 2022.
În 2022, organizarea unei nunți costă cu cel puțin 20% mai mult în comparație cu anul precedent. Mai toate s-au scumpit, iar cel mai ieftin meniu costă aproape 100 de euro. Chiar și prețul servirii s-a majorat în unele cazuri. Evident, prețurile mai ridicate sunt resimțite și de nuntași, care trebuie să adauge ceva în plus în plic.
Organizatorii de astfel de evenimente estimează că, pentru o nuntă completă, mirii trebuie să scoată din buzunare în jur de 10.000 de euro, iar o mare parte din această sumă merge către restaurant. Bineînțeles, suma variază și în funcție de numărul invitaților, de tipul meniurilor și de alte servicii oferite de localul respectiv.
Multora le place să danseze la nuntă, așa că trebuie să luăm în calcul și banii pentru muzică. Conform informațiilor din mediul online, pentru a avea un DJ la nuntă, proaspeții căsătoriți trebuie să cheltuie cel puțin 1.500 de euro.
În schimb, dacă mirii își doresc o formație, trebuie să știe că în acest caz tarifele sunt mult mai ridicate. Chiar dacă prețurile diferă în funcție de artiști, pot însă depăși ușor 3.000 – 4.000 de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu trebuie să uităm de verighete, pentru că nici acestea nu sunt ieftine. Mai exact, o pereche de verighete din aur simple poate ajunge la aproximativ 2.500 de lei. Cu toate acestea, prețul poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de preferințele fiecăruia.
Cu siguranță, toată lumea își dorește amintiri de la nuntă, așa că trebuie să menționăm faptul că serviciile foto s-au scumpit și ele în acest an. De exemplu, în Capitală, pentru un astfel de serviciu prețurile pornesc de la 1.500 de euro.
Pe lângă aranjamentele florale, care și ele costă cel puțin 1.000 de lei, mirii trebuie să își aleagă și costumația pentru marele eveniment. Costurile pentru o rochie de mireasă variază și ele în funcție de preferințele fiecăruia. De asemenea, mireasa va avea nevoie și de pantofi. Așadar, pentru aceste lucruri va fi nevoie de cel puțin 2000 – 3.000 de lei. O sumă similară va cheltui și mirele.

Acum că am aflat, în mare parte, cât costă o nuntă în 2022, haideți să vedem câți bani pun în plic invitații în acest an. Ei bine, din acest punct de vedere, sumele nu sunt fixe. De obicei, suma pe care ar trebui să o dai este calculată în funcție de prețul meniului. De exemplu, dacă meniul a costat 400 de lei, invitatul ar trebui să ofere ca dar cel puțin 800 de lei.
Însă, după cum spuneam, aceasta nu este o regulă. Evident, nașii vor oferi o sumă mai mare proaspeților căsătoriți, în comparație cu cea oferită de invitații obișnuiți. La fel se va întâmpla și în cazul fraților, părinților și a prietenilor apropiați. Aceștia vor lăsa în plic o sumă mai consistentă. Totuși, chiar și în aceste cazuri sumele diferă, pentru că nu toată lumea are aceeași situație financiară.
Este important să menționăm și faptul că, atunci când pui banii în plic, ai putea să ții cont și de locația în care se desfășoară marele eveniment, dar și de muzică. Totodată, trebuie să ai în vedere și bugetul de care dispui.